Statul nu va mai acoperi cheltuielile pentru expertiza internațională în cazul exhumării Ludmilei Vartic. Violeta Gașițoi: Una au spus și alta fac

Autoritățile nu vor mai acoperi cheltuielile pentru expertiza internațională în cazul exhumării Ludmilei Vartic, anunță avocatul Violeta Gașițoi, care a spus, într-un video postat pe Facebook, că miercuri, 29 aprilie, „organul de urmărire penală a comunicat oficial, în formă scrisă, refuzul de a acoperi cheltuielile expertului internațional din România”.

Potrivit lui Gașițoi, această decizie vine în contradicție directă cu declarațiile publice făcute anterior de poliție, care îndemnau cetățenii să nu doneze, afirmând că statul va acoperi integral inclusiv costurile experților străini și că nu este necesară colectarea de fonduri.

„Astăzi avem realitatea:prin ordonanța emisă la 29 aprilie 2026, solicitarea de achitare a expertului a fost respinsă. În același timp, exhumarea și expertiza se apropie. Vrem să mulțumim tuturor cetățenilor care au ales să susțină familia victimei.Datorită vouă, există o șansă reală ca expertiza să fie efectuată.

Gașițoi a mai spus că costurile estimate ale expertizei se ridică la trei mii de euro, onorariul expertului, plus cheltuielile de transport și cazare. 

„Si urmează contractarea altor experți pentru expertiză psihologică și psihiatrică post-mortem. Rămâne o întrebare legitimă: De ce au fost făcute acele declarații publice prin care cetățenii au fost descurajați să ajute?”, a conchis Gașițoi. 

Anterior, într-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat public că va acoperi cheltuielile pentru exhumare, inclusiv va plăti serviciile expertului internațional, mandatat să efectueze expertiza.

„În contextul în care pe rețelele sociale circulă un mesaj care ar parveni din partea rudelor Ludmilei Vartic cu îndemnul către cetățeni de a dona bani pentru procedura de exhumare, Poliția precizează că în asemenea cazuri rudele victimei nu suportă cheltuieli, procesul fiind asigurat integral de poliție. În momentul în care va fi disponibil expertul din România, solicitat de rudele victimei, Poliția va asigura, conform tuturor normelor legale, atât procedura de exhumare, cât și expertiza medico-legală repetată”, anunța IGP în data de 17 aprilie.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...