Statul vinde Fabrica de sticlă și Hotelul „Zarea”. A început licitația pentru selectarea companiilor care vor face evaluarea

Fabrica de sticlă și Hotelul „Zarea” din Chișinău urmează să fie privatizate. Agenția Proprietății Publice a început licitațiile pentru selectarea firmei care va face evaluările pentru vânzarea celor două companii de stat. Anunțul a fost făcut de șeful APP, Roman Cojuhari.

„Pentru Hotelul „Zarea” acum este făcută licitația pentru selectarea companiei care va efectua evaluarea și pentru Fabrica de sticlă vom anunța în zilele următoare caietul de sarcini. Doar pe Fabrica de sticlă vom merge pe concurs investițional. Ne dorim un caiet de sarcini foarte clar pentru acest concurs, cu ce investiții să se vină, câte investiții, ce gen trebuie să fie păstrat. Să nu se creeze un monopol și nu ne dorim ca această întreprindere, atât de importantă pentru R. Moldova, să-și reducă din capacitățile sale”, a declarat Roman Cojuhari în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Funcționarul susține că noile concursuri vor fi „cu condiții fixe”, în contextul în care multe contracte anterioare nu au fost respectate.   

 „Sincer, nu am încredere în caietele de sarcini pentru concursuri investișționale care au fost făcute în trecut. Acum depunem un efort maxim ca să combatem un astfel de caz, dacă vorbim despre Hotelul Național. Ceea ce am făcut astăzi e că am făcut public la ce caracteristici să atragem atenție, să fie o companie profesionistă să ne spună la ce condiții să atragem atenție și cum acestea să fie evaluate, să fie făcut un due deligence, ce condiții să punem în caietul de sarcini. Condițiile să fie fixe și doar suma cu care se vinde compania să fie variabilă”, a mai adăugat Roman Cojuhari.

Încă nu este clar cu de preț estimativ va fi scoasă la vânzare Fabrica de sticlă, înființată în 1970. Anterior, la începutul anului 2024, o companie germano-kazahă anunța că ar fi gata să cumpere fabrica în cadrul unui proiect de investiții în valoare de 150 de milioane de euro.  

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...