
Strada Nicolae H. Costin din sectorul Buiucani al Capitalei este în plin proces de reabilitare. În luna iulie, artera a intrat în reconstrucție, proiect ce nu a mai fost realizat de la darea în exploatare a străzii.
Edilul Capitalei, Ion Ceban, a mers pe șantier unde a discutat cu muncitorii despre mersul lucrărilor. Primarul a precizat că vor fi schimbate bordurile, reparate, iar pe alocuri create trotuare noi, va fi frezat asfaltul vechi de pe carosabil și amenajate locuri de parcare. Urmează amenajarea zonelor verzi, instalarea mobilierului urban și asfaltarea străzii.
De asemenea, au fost reabilitate accesul către stațiile de așteptare. Autoritățile precizează că pe șantier se lucrează intens pentru ca această arteră importantă din sectorul Buiucani să fie reabilitată complet și adaptată necesităților locuitorilor.