STUDIU | Mașinile hibride plug-in poluează aproape la fel de mult ca cele pe benzină

Vehiculele hibride plug-in (PHEV), promovate de industria auto europeană drept o alternativă ecologică la motoarele clasice, emit în realitate aproape la fel de mult dioxid de carbon ca mașinile pe benzină, potrivit unui raport publicat joi de organizația Transport and Environment (T&E), relatează The Guardian.

Analiza, bazată pe datele a 800.000 de automobile înregistrate în Europa între 2021 și 2023, arată că nivelul real de emisii de CO2 al hibridelor plug-in este de 4,9 ori mai mare decât cel măsurat în condiții de laborator. În medie, aceste vehicule emit doar cu 19% mai puțin CO2 decât mașinile pe benzină și motorină, în timp ce testele oficiale susțin o reducere de 75%.

„Emisiile reale cresc, în timp ce cifrele oficiale scad. Această discrepanță devine o problemă majoră – hibrizii plug-in poluează aproape la fel ca mașinile pe benzină”, a declarat Sofia Navas Gohlke, cercetător la T&E și coautoare a studiului.

Potrivit experților, principala cauză este supraestimarea „factorului de utilizare”, adică a proporției de kilometri parcurși în mod electric. În realitate, doar 27% din drumurile efectuate de aceste vehicule sunt în regim electric, deși estimările oficiale indicau 84%.

Chiar și atunci când circulă în mod electric, multe modele PHEV ard combustibil pentru o treime din distanță, deoarece motoarele lor electrice nu sunt suficient de puternice pentru deplasarea exclusivă.

Raportul vine pe fondul presiunilor exercitate de marii producători auto asupra Uniunii Europene pentru relaxarea țintelor de emisii. Germania, care deține o industrie auto puternică, a cerut deja „flexibilități” pentru hibrizi plug-in în contextul interdicției privind vânzarea mașinilor cu motoare termice din 2035. Cancelarul Friedrich Merz a declarat că va face „tot posibilul” pentru a evita o reducere drastică în acel termen.

Subestimarea emisiilor reale a permis patru mari grupuri auto să evite amenzi în valoare totală de peste 5 miliarde de euro între 2021 și 2023, potrivit calculelor T&E. În plus, proprietarii de PHEV plătesc în medie cu 500 de euro mai mult pe an pentru combustibil decât se estimează oficial.

„Afirmațiile îndrăznețe ale producătorilor despre beneficiile ecologice ale hibrizilor plug-in sunt clar exagerate”, a spus Colin Walker, analist la Energy and Climate Intelligence Unit. „Consumatorii sunt induși în eroare: aceste mașini nu sunt nici ecologice, nici economice.”

Raportul întărește concluziile experților independenți, care cer o revizuire urgentă a politicilor UE privind hibrizii plug-in, înainte ca aceștia să fie tratați în continuare drept soluție de tranziție ecologică.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...