SUA anunță o nouă rundă de negocieri de pace între Rusia și Ucraina. Discuțiile trilaterale vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi

Statele Unite, Rusia și Ucraina vor participa la o nouă rundă de negocieri trilaterale, programat pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Anunțul a fost făcut de trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, care a precizat că discuțiile vor viza încheierea războiului, garanțiile de securitate și măsurile de detensionare a conflictului.

„Discuțiile se vor concentra asupra acordurilor de securitate postbelice, detensionării situației, măsurilor umanitare și următorilor pași către pace”, a scris Witkoff pe rețeaua X.

Potrivit agenției Reuters, delegația americană va fi condusă de Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump. Negocierile se vor desfășura la nivelul reprezentanților celor trei țări, fără a fi anunțată participarea directă a președinților.

Înaintea reuniunii din Emiratele Arabe Unite, negociatorii americani vor avea consultări la Bruxelles cu reprezentanți ai Franței, Germaniei, Regatului Unit, Uniunii Europene și NATO.

Aceste discuții se vor concentra asupra garanțiilor de securitate pentru Ucraina, viitoarei arhitecturi de securitate a Europei și sprijinului economic necesar pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea războiului.

„Sperăm să continuăm progresele realizate la Kiev, Oslo și Sankt Petersburg, în vederea unui acord de pace cuprinzător și durabil, care să asigure securitatea pe termen lung pentru generațiile viitoare”, a declarat trimisul special al Casei Albe.

Reluarea negocierilor trilaterale a fost discutată intens în a doua jumătate a lunii octombrie, după o serie de contacte diplomatice între Washington, Moscova și Kiev.

La 21 octombrie, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu Steve Witkoff la Sankt Petersburg. Ulterior, consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a declarat că un nou tur de negocieri ar putea avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie, la Abu Dhabi.

În paralel, administrația americană a discutat cu Ucraina și partenerii europeni despre condițiile unei eventuale înțelegeri de pace.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat asupra necesității unor garanții de securitate solide pentru Kiev, similare celor prevăzute de articolul 5 al Tratatului NATO, care stabilește principiul apărării colective.

De partea cealaltă, Moscova continuă să ceară garanții privind neaderarea Ucrainei la NATO și absența trupelor străine de pe teritoriul ucrainean după încheierea conflictului.

Noul tur de negocieri vine după o pauză de mai multe luni în contactele trilaterale mediate de Washington. Ultima rundă de discuții în acest format a avut loc în februarie, înainte de izbucnirea războiului dintre SUA, Israel și Iran.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...