SUA aprobă transferul de avioane de luptă F-16 către Kiev! ONU, îngrijorat de afluxul de arme în Ucraina

Avioanele F-16 vor fi livrate de către Danemarca și Țările de Jos de îndată ce pregătirea piloților ucraineni va fi finalizată, după ce transferul lor în Ucraina a fost aprobat de către Statele Unite, a declarat joi un oficial american citat de Reuters. Cu ajutorul lor, Kievul se așteaptă să reducă loviturile aviației și artileriei ruse asupra infrastructurii și orașelor ucrainene.

Anunțul vine la numai o zi după ce purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iuri Ignat, a declarat că Ucraina nu își va putea apăra spațiul aerian cu avioane de luptă americane F-16 până în toamna sau iarna viitoare.

„Este deja evident că nu vom fi capabili să apărăm Ucraina cu avioane F-16 în această toamnă și iarnă”, a declarat Ignat.

De la anunţul făcut în timpul summitului NATO de la Vilnius din iulie, transferul avioanelor de luptă F-16 a fost marcat de incertitudini. Deși administrația Biden a aprobat pregătirea piloţilor ucraineni pe avioane F-16 americane, programul nu poate începe până când Washingtonul nu primește un plan de antrenament complet din partea statelor europene. Programul ar urma să înceapă în Danemarca în luna august, cu planuri de înființare a unui centru de pregătire și în România.

Între timp, ONU se arată „foarte îngrijorat” de creșterea fluxului de diferite arme către Ucraina, inclusiv muniții cu dispersie. Subsecretar General și Înalt Reprezentant pentru Afaceri de Dezarmare al ONU, Izumi Nakamitsu, a remarcat că multe dintre aceste arme ajung în mâinile „utilizatorilor finali neautorizați”. Totodată, oficialul a subliniat că furnizarea de arme către Ucraina s-a extins din cauza agresiunii ruse.

„Rapoartele legate de transferul și utilizarea munițiilor cu dispersie sunt foarte alarmante. Reprezentantul Secretarului General solicită ca aceste tipuri de muniții să fie lăsate în urmă și să nu fie folosite. Măsuri pentru eliminarea riscul deturnării armelor și munițiilor către utilizatori finali neautorizați și pentru utilizare neautorizată este esențial pentru a preveni instabilitatea și insecuritatea în continuare în Ucraina, regiune și nu numai.”

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram