
Forțele americane au atacat pentru prima dată petroliere iraniene, în cadrul unei noi strategii aprobate de președintele Donald Trump pentru a descuraja Teheranul să atace navele comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. Două petroliere iraniene au fost lovite cu drone în timpul operațiunii masive desfășurate marți, 1 septembrie, relatează Axios, citând surse familiarizate cu situația.
Noua abordare, descrisă de una dintre sursele Axios drept „petrolier pentru petrolier”, prevede lovirea navelor iraniene ca răspuns la atacurile asupra transportului maritim comercial. Până acum, forțele americane atacaseră nave care încercau să străpungă blocada maritimă impusă Iranului.
Cele două petroliere iraniene se aflau la ancoră în apropierea coastelor Iranului, la nord de linia blocadei maritime, atunci când au fost lovite cu drone.
Atacurile asupra navelor au făcut parte dintr-o operațiune americană de amploare în care au fost vizate aproximativ 100 de obiective. Printre ținte s-au numărat sisteme de apărare antiaeriană și radare ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), lansatoare de rachete de croazieră antinavă și drone de atac, mijloace destinate minării apelor și centre de comunicații.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a precizat că operațiunea a reprezentat un răspuns la recentele tentative ale IRGC de a ataca nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz și baze americane din Orientul Mijlociu.
Potrivit Axios, loviturile fac însă parte și dintr-un plan mai amplu analizat în ultimele zile de Trump și consilierii săi pentru a împiedica Iranul să-și refacă capacitățile folosite pentru atacarea navelor.
O sursă citată de publicație susține că operațiunea a redus „pentru cel puțin o lună” amenințarea la adresa transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz. În aceeași zi, forțele americane ar fi escortat prin această rută aproximativ 40 de petroliere care transportau milioane de barili de petrol.
IRGC ar fi lansat mai multe rachete de croazieră antinavă și drone împotriva navelor aflate în tranzit, însă toate ar fi fost interceptate, potrivit surselor americane.
Iranul a răspuns atacurilor SUA cu rachete balistice și drone, vizând baze americane din Iordania, Bahrain, Kuweit și Irak. Armata iordaniană a anunțat că a interceptat zece rachete iraniene, în timp ce autoritățile din Bahrain și Kuweit au raportat activarea sistemelor de apărare antiaeriană.
Teheranul susține, totodată, că unul dintre atacurile americane a lovit o nuntă în sudul Iranului. Potrivit autorităților iraniene, patru persoane, inclusiv un copil, au murit, iar aproximativ 50 au fost rănite. CENTCOM a respins acuzațiile privind atacarea deliberată a civililor.
Donald Trump a calificat operațiunea americană drept „pe deplin justificată” și a avertizat că, dacă Iranul își continuă acțiunile, Statele Unite vor răspunde la un nivel „mult mai ridicat și mai dur”. Liderul de la Casa Albă a afirmat că Washingtonul nu a utilizat încă cea mai distructivă variantă militară avută la dispoziție, aceasta rămânând „în rezervă”.