SUA avertizează UE că folosirea activelor rusești ar putea submina pacea și insistă că acestea sunt necesare pentru a facilita negocierile, nu pentru a prelungi războiul

Statele Unite au făcut lobby pe lângă mai multe țări din Uniunea Europeană pentru a bloca planul Bruxelles-ului de a utiliza activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei drept garanție pentru un împrumut major dedicat sprijinirii Ucrainei, transmit surse diplomatice europene citate de Bloomberg.

Potrivit acestora, oficialii americani au argumentat că aceste fonduri ar trebui păstrate pentru a facilita un eventual acord de pace între Kiev și Moscova, nu pentru a prelungi războiul.

Comisia Europeană a propus săptămâna aceasta ca activele rusești înghețate, aproximativ 210 miliarde de euro aflate pe teritoriul UE, să fie folosite pentru garantarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro necesar acoperirii nevoilor economice și militare ale Ucrainei până în 2027.

Statele Unite se abțin să comenteze public subiectul, însă presiunea diplomatică americană vine într-un moment critic. Washingtonul presează Kievul să accepte un posibil acord de pace defavorabil, iar administrația Trump a sistat majoritatea formelor de ajutor american, plasând responsabilitatea financiară asupra Europei.

Potrivit diplomaților, Washingtonul intenționează să folosească activele rusești înghețate ca instrument de negociere în discuțiile de pace și, eventual, pentru finanțarea unor investiții postbelice conduse de SUA.

Activele rusești sunt, de asemenea, un punct controversat în noul plan de pace american, alături de statutul teritoriilor ocupate și de garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Liderii europeni afirmă clar că decizia privind utilizarea activelor rusești revine exclusiv UE.

„Nu există nicio posibilitate ca banii mobilizați de Europa să fie direcționați către SUA. Acești bani trebuie să ajungă la Ucraina”, a declarat joi cancelarul german Friedrich Merz.

Merz urmează să se deplaseze la Bruxelles pentru discuții cu premierul Belgiei, Bart De Wever, și cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în încercarea de a depăși opoziția belgiană.

Belgia se opune în continuare planului. Argumentele sale principale sunt riscurile juridice dacă Rusia ar câștiga ulterior procese de recuperare a activelor, pericolul unor represalii economice ale Moscovei asupra companiilor europene și absența unor garanții că nu va rămâne singură responsabilă pentru eventuale pierderi.

Belgia a câștigat deja sute de milioane de euro în taxe din dobânzile generate de activele înghețate, dar susține că utilizează aceste fonduri pentru ajutorul destinat Ucrainei. Ungaria se opune planului în ansamblu, iar Slovacia respinge orice propunere care implică sprijin militar pentru Ucraina. Pentru ca schema să fie aprobată este necesară o majoritate calificată, nu unanimitate, însă opoziția Belgiei rămâne decisivă.

Comisia a analizat și posibilitatea emiterii unei datorii comune în cazul în care planul privind utilizarea activelor rusești înghețate va eșua, însă state precum Germania resping această opțiune, care ar necesita unanimitatea membrilor UE, ceea ce o face extrem de improbabilă.

UE speră să finalizeze decizia înaintea summitului liderilor europeni de la sfârșitul lunii decembrie, într-un moment în care Ucraina riscă să rămână fără finanțare la începutul anului viitor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...