SUA confirmă livrări de arme pentru atacuri în adâncul teritoriului rus, la două săptămâni după avertismentul lui Trump

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat că Washingtonul furnizează Ucrainei arme care permit lovituri în adâncimea teritoriului Rusiei, sprijinind astfel atât apărarea, cât și eventuale operațiuni ofensive ale forțelor ucrainene.

„Oferim Kievului capabilități care să le permită să lovească mai adânc în Rusia, iar ucrainenii, cel mai probabil, le vor folosi“, a spus Whitaker, într-un interviu pentru Fox News, subliniind că această decizie reflectă preocuparea președintelui Donald Trump ca Ucraina să își poată continua apărarea, fără a preciza exact sistemele vizate.

Diplomatul american a subliniat că președintele Donald Trump urmărește să asigure prezența continuă la masa negocierilor a lui Vladimir Putin și Volodimir Zelenski pentru rezolvarea conflictului din Ucraina.

„Știm că războiul nu este al lui Trump, dar toate părțile lucrează în continuare pentru negocieri, schimb de prizonieri și soluții care să conducă la încheierea conflictului“, a adăugat Whitaker.

În paralel, Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către Ucraina a pachetului de servicii și piese de schimb pentru întreținerea sistemelor antiaeriene Patriot, în valoare de 179 de milioane de dolari. Contractul, care ar urma să fie derulat prin companiile RTX și Lockheed Martin, include lucrări de mentenanță, instruire și actualizări software.

În ceea ce privește eventuale măsuri restrictive împotriva Rusiei, Whitaker a spus că Trump va acorda timp suficient pentru crearea condițiilor optime înainte de implementarea lor. Oficialul a calificat strategia președintelui american drept un scenariu complet diferit, menit să garanteze atât apărarea Ucrainei, cât și continuarea dialogului între părți.

Declarațiile vin la scurt timp după ce administrația Trump a aprobat vânzarea către Ucraina a câteva mii de rachete de fabricație americană dezvoltate special pentru a suplimenta stocul de muniții cu rază lungă de acțiune al Kievului, relatează Business Insider.

Departamentul de Stat a anunțat joi că propune vânzarea către Ucraina a 3.350 de muniții de atac cu rază extinsă de acțiune (ERAM), alături de un număr egal de sisteme de ghidare și antibruiaj.

Declarațiile lui Whitaker și anunțul Departamentului de Stat vin la două săptămâni după ce președintele Donald Trump anunțase că va lua o „decizie importantă” dacă situația privind reglementarea războiului din Ucraina nu va evolua. Liderul de la Casa Albă a adăugat totodată că, dacă după expirarea acestui termen Vladimir Putin nu va opri războiul, Washingtonul, cel mai probabil, „va trebui să schimbe tactica”.

Pe 21 august, Trump a scris pe rețeaua sa Truth Social: „Este foarte greu, dacă nu imposibil, să câștigi un război fără să ataci o țară invadatoare”, criticându-l din nou pe predecesorul său, Joe Biden, pe care îl consideră responsabil pentru impasul actual al Ucrainei, susținând că acesta nu a permis Kievului să atace Rusia cu armele americane.

Postarea s-a încheiat cu o notă misterioasă: „Urmează vremuri interesante!!!”, fără a oferi detalii despre ce anume se referă.

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de acţiune furnizate de SUA pentru a lovi ţinte din Rusia încă de la sfârşitul primăverii. Interdicția impusă de Statele Unite Ucrainei ar fi făcut parte din eforturile administraţiei Donald Trump de a-l determina pe Vladimir Putin să participe la negocierile de pace.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...