SUA nu intenționează să se implice într-un război de lungă durată cu Iranul. Obiectivul este eliminarea definitivă a programului nuclear

Administrația americană nu intenționează să se implice într-un război de lungă durată cu Iranul, a declarat vicepreședintele SUA, J.D. Vance, subliniind că obiectivul operațiunii lansate de președintele Donald Trump este ca Teheranul „să nu poată niciodată deține arme nucleare”.

Potrivit lui Vance, Trump nu urmărește doar blocarea temporară a programului nuclear iranian în timpul celui de-al doilea mandat, ci o schimbare fundamentală a abordării regimului de la Teheran.

„Președintele vrea să se asigure că Iranul nu va putea niciodată avea arme nucleare, iar acest lucru necesită o schimbare profundă a modului de gândire al regimului iranian”, a explicat vicepreședintele.

Vance a acuzat Iranul că ar fi încercat să inducă în eroare Washingtonul în privința programului său nuclear. El a afirmat că, deși Teheranul susține că îmbogățirea uraniului are scopuri civile, amplasarea instalațiilor la mare adâncime și nivelul ridicat de îmbogățire ar indica intenții militare.

În paralel, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat că operațiunea SUA împotriva Iranului „nu este un război fără sfârșit” și a încercat să respingă comparațiile cu intervențiile din Irak și Afganistan. Hegseth a spus, în prima conferință de presă majoră a Pentagonului de la începutul conflictului, că SUA nu urmăresc un scenariu de tip „Irak” și nu au nevoie de o desfășurare masivă de trupe pe termen lung.

„Nu am început acest război, dar sub conducerea președintelui Donald Trump îl vom încheia”, a spus șeful Pentagonului.

Hegseth a descris obiectivele în termeni predominant militari, distrugerea capacităților navale și de rachete ale Iranului, care ar putea proteja eventuale încercări de dezvoltare a unei arme nucleare, în timp ce administrația Trump încearcă să convingă opinia publică că nu intră într-un nou conflict deschis pe termen nedefinit în Orientul Mijlociu.

Totuși, oficialii americani au refuzat să ofere un calendar clar al operațiunii. Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, generalul Dan Caine, a declarat că va fi nevoie de timp pentru atingerea obiectivelor militare și a avertizat că SUA se așteaptă la pierderi suplimentare.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...