SUA pregătesc sancțiuni dure dacă Putin refuză negocierile de pace. Tarife de 500% pentru statele care cumpără petrol și gaze din Rusia

Senatorul republican Lindsey Graham a declarat că 72 de senatori americani sprijină un proiect de lege ce prevede introducerea unor sancțiuni „devastatoare” împotriva Federației Ruse, precum și tarife vamale masive pentru țările care continuă să cumpere petrol, gaze naturale sau alte produse-cheie din Rusia, informează Bloomberg.

Potrivit documentului consultat de agenție, proiectul prevede impunerea unor tarife vamale de 500% pentru importurile din statele care achiziționează petrol, produse petroliere, gaze naturale sau uraniu de proveniență rusească. Totodată, cetățenilor americani li se va interzice cumpărarea de obligațiuni emise de statul rus.

„Vreau ca acest război să se încheie prin negocieri, cu onoare și corectitudine”, a declarat Graham. „Cred că Trump este omul potrivit pentru a obține acest rezultat, dar acest proiect de lege reflectă poziția Senatului: principalul agresor este Rusia.”

Senatorul a avertizat că liderul de la Kremlin ar comite „o greșeală uriașă” dacă ar încerca să-l manipuleze pe Donald Trump, iar proiectul de lege ar trebui privit ca un „instrument din arsenalul președintelui Trump”.

În opinia lui Graham, Vladimir Putin va fi în cele din urmă forțat să aleagă: ori se așază la masa negocierilor cu Trump pentru a pune capăt războiului, ori riscă o prăbușire economică de proporții.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...