Summitul SUA-Rusia din Alaska: Trump și Putin vor discuta față în față și vor susține o conferință de presă comună

Întâlnirea dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin va avea loc pe 15 august, în jurul orei 11:30, ora locală (22:30, ora Chișinăului). Potrivit consilierului prezidențial rus Iuri Ușakov, discuțiile vor începe cu o întrevedere față în față, în prezența traducătorilor, după care se vor alătura delegațiile celor două state.

„Durata va depinde de cum decurge discuția. Desigur, există anumite intervale de timp, dar v-am spus când vor începe negocierile; cum se vor încheia, va depinde de președinți. Iar dacă vă preocupați dacă delegația noastră se va întoarce în Rusia, da, pot confirma acest lucru. Delegația se va întoarce, evident, va decola imediat după încheierea negocierilor”, a precizat Ușakov.

Tema centrală a discuțiilor va fi soluționarea conflictului din Ucraina, „inclusiv în baza consultărilor desfășurate la Kremlin cu Whitkoff”, a adăugat consilierul. Liderii vor aborda și cooperarea bilaterală în domeniul economic, precum și probleme de securitate globală.

„Vor fi discutate și obiective mai largi privind menținerea păcii și securității, precum și cele mai actuale și sensibile probleme internaționale și regionale. Se așteaptă un schimb de opinii privind dezvoltarea ulterioară a cooperării bilaterale, inclusiv în domeniul comercial și economic, o cooperare cu un potențial uriaș și, până acum, nevalorificat”, a subliniat Ușakov.

Delegația Rusiei este formată din miniștrii de externe Serghei Lavrov, finanțelor Anton Siluanov și al Apărării Andrei Belousov, consilierul prezidențial Iuri Ușakov, precum și Kirill Dmitriev. La finalul întâlnirii, Vladimir Putin și Donald Trump vor susține o conferință de presă comună. Componența delegației americane nu a fost încă anunțată.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...