
Sute de persoane cu dublă cetățenie româno-moldovenească au rămas fără buletinele românești după ce documentele le-au fost oprite la vamă. Fie că treceau din România în Republica Moldova, fie invers, în cazul a 870 de cetățeni actele de identitate au fost reținute de poliția de frontieră. Motivul principal invocat este domiciliul fictiv din România, transmite 24Iași.ro.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, este vorba despre aproximativ 870 de cetățeni cărora li s-au ridicat actele de identitate, urmând ca acestea să fie transmise autorităților emitente din România.
Astfel, moldovenii care și-au făcut mutații în România, dar nu locuiesc efectiv la adresele declarate, au pierdut dreptul de a folosi buletinele românești pentru călătoria în Uniunea Europeană.
Conform Ordonanței de Urgență nr. 105/2001 privind frontiera de stat, atunci când documentele de călătorie nu respectă condițiile legale pentru intrarea sau ieșirea din țară, șeful punctului de trecere poate dispune oprirea călătoriei și reținerea actelor.