De la tribuna Adunării Generale a ONU, unde a vorbit despre securitate, războiul din Ucraina, integrarea europeană și rolul statelor mici în lume, premierul Vasile Tofan a găsit loc și
De la tribuna Adunării Generale a ONU, unde a vorbit despre securitate, războiul din Ucraina, integrarea europeană și rolul statelor mici în lume, premierul Vasile Tofan a găsit loc și
Liderii mondiali se reunesc începând de marți la cea de-a 80-a sesiune a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura până pe 27 septembrie, având pe agendă teme majore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu omologul său american, Marco Rubio, în marja Adunării Generale a ONU, a relatat vineri presa de stat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va conduce săptămâna viitoare delegația oficială la Adunarea Generală a ONU de la New York, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Gheorghi Tihii,
Premierul Dorin Recean va conduce delegația R. Moldova la sesiunea înaltă a Adunării Generale a ONU, care se desfășoară la New York. În plenul Adunării, șeful executivului va ține un
Președintele polonez, Andrzej Duda, a anulat o întâlnire planificată cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la Adunarea Generală a ONU de la New York. Evenimentul ar fi fost scos din ordinea