Primăria Chișinău va transfera 3 milioane de lei pentru a sprijini familiile afectate de incendiul produs din Durlești, afectat de un incendiu produs în data de 16 mai. Anunțul a
Primăria Chișinău va transfera 3 milioane de lei pentru a sprijini familiile afectate de incendiul produs din Durlești, afectat de un incendiu produs în data de 16 mai. Anunțul a
Copiii cu dizabilități din municipiul Bălți vor beneficia de un suport financiar în valoare de 1000 de lei, sub formă de voucher, pentru începutul anului școlar, anunță Primăria orașului. Ajutorul este
Doi polițiști ai Direcția Patrulare Sud a Inspectoratului Național de Patrulare i-au acordat primul ajutor medical unui șofer care suferise un atac de cord în timp ce conducea. Cazul s-a
Pachetul pentru independență energetică oferit de Uniunea Europeană conține o componentă destinată malului stâng al Nistrului, potrivit unui comunicat al Guvernului. Astfel, UE vine cu o ofertă suplimentară de a
Sărbătorile de iarnă și postul Nașterii Domnului sunt despre dragoste, milostenie și bunătate. În duhul acestor valori, părintele Sergiu Matei, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Peresecina, Protopopiatul Orhei, a
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță lansarea primului mecanism de ajutor de stat destinat stimulării investițiilor în industria Republicii Moldova. Potrivit ministrului Dumitru Alaiba, acesta are ca scop catalizarea creșterii
În timp ce alți copii, de ziua lor de naștere, își doresc cadouri scumpe și frumoase, Daniel și-a dorit ca familia lui să aibă lemne de foc pentru această iarnă.
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a lansat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o campanie de sprijinire a mamelor și copiilor cu posibilități materiale reduse, aflați la evidența organizației. Campania,
Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni care au suferit cel mai mult de pe urma secetei. Despre aceasta a menționat ambasadorul
„Noi suntem „Hecenii” și visul nostru încă nu este realizat…”. Așa se încheie un mesaj video al tinerilor din colectivul de la Sângerei, prin care sesizează opinia publică despre faptul că,
UE a anunțat un sprijin financiar crucial pentru țările din Europa Centrală grav afectate de inundații, inclusiv România. Ajutorul, în valoare de 10 miliarde de euro, va fi alocat din
Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că ajutorul pentru perioada rece a anului a fost inclus în programul de compensații la energie „Ajutor la contor” și va fi acordat sub
Mii de elevi din Republica Moldova vor beneficia de laptopuri noi și table multifuncționale, donate de România, prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM). Proiectul privind modernizarea sistemului
Republica Moldova a trimis Ucrainei un nou lot de ajutor. Valoarea acestuia este de 1,2 milioane lei. Ajutoarele includ echipamente electrice, alocate cu titlu gratuit din gestiunea Societății pe Acțiuni
Guvernul de la București a actualizat, astăzi, Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2023 și a aprobat finanțarea țării noastre cu 4, 285 milioane
Familiile victimelor atacului de la aeroportul din Capitală vor primi câte un milion de lei de la Guvern. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean. „Vom acorda familiilor victimelor
Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, decizia de a aloca prima tranșă, în mărime de 10 milioane, din acordul de 100 milioane de euro, bani destinați susținerii dezvoltării