O comisie a Senatului Statelor Unite urmează să voteze joi dacă fostul principal consilier medical al guvernului american, Anthony Fauci, va fi acuzat de sfidarea Congresului și dacă dosarul său
O comisie a Senatului Statelor Unite urmează să voteze joi dacă fostul principal consilier medical al guvernului american, Anthony Fauci, va fi acuzat de sfidarea Congresului și dacă dosarul său
Fostul director al Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA (NIAID), Anthony Fauci, a invocat miercuri dreptul constituțional prevăzut de Al Cincilea Amendament și a refuzat să răspundă
Președintele Joe Biden i-a grațiat pe doctorul Anthony Fauci, generalul în retragere Mark Milley și pe membrii comisiei Camerei Reprezentanților care au investigat atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie. În
Un comitet al Congresului Statelor Unite, controlat de republicani, a concluzionat că pandemia de COVID-19 ar fi fost cauzată „probabil” de un incident legat de un laborator sau de cercetare.