Biblioteca Națională, în parteneriat cu Universitatea de Stat și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, va găzdui joi, 2 octombrie, un eveniment comemorativ dedicat scriitorului și disidentului anticomunist Paul Goma. În cadrul

Mitropolia Basarabiei s-a ales doar cu critici și insulte, fără să obțină nimic în schimb, ajungând astfel victima reprezentanților PAS, care au promis că-i vor întoarce o clădire a Bibliotecii
Decizia autorităților de la Chișinău de a transmite în proprietatea Mitropoliei Basarabiei clădirea Bibliotecii Naționale, o aripă a căreia a aparținut cândva fostului Seminar Teologic din Chișinău, subordonat Bisericii Ortodoxe