Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a recunoscut, joi, în cadrul unei întrevederi la Dușanbe cu omologul său azer, Ilham Aliev, responsabilitatea Rusiei pentru prăbușirea avionului companiei AZAL, survenită în decembrie
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a recunoscut, joi, în cadrul unei întrevederi la Dușanbe cu omologul său azer, Ilham Aliev, responsabilitatea Rusiei pentru prăbușirea avionului companiei AZAL, survenită în decembrie
Un avion de vânătoare F-16 al armatei poloneze s-a prăbușit joi în timpul pregătirilor pentru un spectacol aerian la Radom, centrul Poloniei, a anunțat un purtător de cuvânt al guvernului,
Un pasager a fost găsit în viață în urma prăbușirii avionului Boeing 787-8 Dreamliner în orașul indian Ahmedabad, potrivit comisarului poliției locale, G. S. Malik, citat de agenția ANI. Supraviețuitorul,
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrul Dorin Recean au transmis joi mesaje de condoleanță în urma catastrofei aviatice din orașul indian Ahmedabad, unde un avion Boeing 787-8 Dreamliner s-a
Nimeni nu a supraviețuit accidentului aviatic al aeronavei Boeing 787-8 Dreamliner care s-a prăbușit în orașul indian Ahmedabad, potrivit postului de televiziune indian NDTV. În plus, cel puțin alte cinci
Compania aeriană Air India a confirmat că zborul AI171, care efectua joi o cursă de la Ahmedabad către aeroportul London Gatwick, a fost implicat într-un accident grav la scurt timp
Un avion al armatei din Sudan s-a prăbușit asupra mai multor locuințe din provincia Khartoum, la scurt timp după ce a decolat de pe o bază aeriană locală. Potrivit informațiilor
Autoritățile din Philadelphia investighează cauzele prăbușirii unui avion medical, care a explodat la impactul cu solul, lăsând în urmă șapte morți și 19 răniți. Avionul de mici dimensiuni transporta șase
Armata americană a divulgat numele a doi dintre soldații uciși în coliziunea dintre avionul American Airlines și elicopterul militar. Este vorba despre sergentul Ryan Austin O’Hara, în vârstă de 28
Experții în aviație consideră că pilotul elicopterului ar fi putut interpreta greșit poziția aeronavei American Airlines, confundând o lumină strălucitoare aflată în mișcare pe cerul nopții cu avionul pe care
Autoritățile americane au anunțat că nu există supraviețuitori după coliziunea dintre un avion de pasageri American Airlines și un elicopter militar deasupra Washingtonului. Resturile aeronavelor s-au prăbușit în râul Potomac,
Campionii mondiali la patinaj artistic în pereche din Rusia, Evghenia Șișkova și Vadim Naumov, se aflau la bordul avionului prăbușit în apropiere de Aeroportul Reagan din Washington. Aceștia reveneau de
Donald Trump consideră că prăbușirea avionului American Airlines și a unui elicopter militar „ar fi trebuit prevenită”. Președintele american a transmis inițial un mesaj, exprimându-și speranța că „Dumnezeu va binecuvânta
Un avion de pasageri Bombardier CRJ700, operat de PSA Airlines, s-a ciocnit în aer cu un elicopter militar Black Hawk în timpul manevrelor de aterizare pe Aeroportul Național Ronald Reagan
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat luni că primele concluzii ale anchetei confirmă ipoteza pe care o avansase anterior privind cauzele accidentului aviatic din 25 decembrie, când un avion de
Un avion de pasageri Boeing 737-800 aparținând companiei sud-coreene Jeju Air a fost nevoit să revină de urgență pe aeroportul Gimpo din Seul la scurt timp după ce a decolat,
Un avion de pasageri care efectua ruta Baku-Groznîi s-a prăbușit miercuri în apropierea orașului Aktau, Kazahstan, potrivit Ministerului de Urgență din Kazahstan. Tragedia a dus la moartea a cel puțin
Grupul paramilitar sudanez, Forțele de Sprijin Rapid (RSF), a anunțat luni că a doborât un avion cargo în regiunea Darfur, afirmând că ar fi eliminat un avion utilizat de armata
Un avion militar rusesc de transport Il-76 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament programat în regiunea Ivanovo, din Rusia. La bord se aflau 15 persoane, a precizat Ministerul