Inițiativa legislativă a Partidului Nostru, care stabilește majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro, nu a fost susținută de deputații PAS din Comisia de mediu.
Inițiativa legislativă a Partidului Nostru, care stabilește majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro, nu a fost susținută de deputații PAS din Comisia de mediu.
În ajun și în perioada sărbătorilor de iarnă, volumul trimiterilor expediate și recepționate prin intermediul Poștei Moldovei a crescut cu 30-35%. Așadar, numărul lunar de colete, scrisori și pachete a
O rețea care aducea ilegal droguri din Europa prin intermediul coletelor a fost destructurată de ofițerii antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații, în urma unui filaj organizat timp de trei
Moldovenii nu pot expedia de astăzi colete sau pachete spre Statele Unite prin intermediul Poștei Moldovei. Întreprinderea a anunțat că a suspendat temporar aceste servicii în contextul unui ordin al
Mai multe droguri sintetice au fost aduse în R. Moldova cu un colet prin intermediul poștei. Stupefiantele erau destinate unui tânăr consumator, în vârstă de 28 de ani, care a
Guvernul Republicii Moldova dezminte categoric informațiile apărute în spațiul public cu privire la intenția de a modifica regimul TVA aplicat coletelor provenite din afara țării, inclusiv celor comandate prin platforme
Persoanele fizice vor putea declara online bunurile recepționate prin trimiteri poștale internaționale pentru care trebuie achitate drepturile de import. Este vorba despre coletele cu o valoare mai mare de 150
Renato Usatîi vrea ca moldovenii care trimit acasă colete să fie scutiți de taxe, dacă valoarea bunurilor nu depășește 500 de euro, iar în cazul celor care transportă bagaje, acest