Usatîi propune scutiri mai mari la taxele vamale pentru moldovenii care trimit colete sau transportă bagaje atunci când vin acasă

Renato Usatîi vrea ca moldovenii care trimit acasă colete să fie scutiți de taxe, dacă valoarea bunurilor nu depășește 500 de euro, iar în cazul celor care transportă bagaje, acest prag să fie de până la 1000 de euro. Potrivit lui, echipa Partidului Nostru a elaborat mai multe de proiecte de lege, care vizează atât acest subiect, cât și alte probleme de actualitate și care ar urma să fie propuse spre adoptare în Parlament.

În cadrul unei emisiuni televizate, Usatîi a menționat că inițiativa legislativă va fi depusă de deputatul Victoria Cazacu, cea care a aderat de curând la Partidul Nostru. El a precizat că aceste proiecte nu necesită cheltuieli, pentru a fi implementate.

„În primul rând, vom prezenta un proiect de lege privind modificarea Constituției pentru protejarea pământului moldovenesc. În al doilea rând, am elaborat un proiect de lege pe care îl așteaptă sute de mii de cetățeni ai noștri din țară și de peste hotare. Acesta prevede majorarea plafonului pentru coletele scutite de taxe vamale de la 150 la 500 de euro. În același proiect, se propune majorarea pragului de scutire de taxe pentru bagajele transportate de peste hotare de la circa 400 de euro, până la 1000 de euro”, a spus politicianul.

În context, el și-a exprimat speranța că inițiativele vor fi susținute de majoritatea parlamentară.

„Înțelegem că pentru funcționari totul este în regulă în acest sens: ei își fac cumpărăturile cu ușurință în toată Europa și nu numai. Însă pentru cetățenii simpli, aceasta este o problemă reală. Și o vom rezolva. Chiar dacă proiectele noastre de lege nu vor fi susținute acum de deputați, în special de cei care se numesc opoziție, le vom putea adopta foarte curând în viitorul parlament”, a menționat Renato Usatîi.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...