Lotul național de lupte s-a întors cu 11 medalii de la Campionatul European de lupte pe plajă, desfășurat pe litoralul din Poreč, Croația. Cele mai multe distincții au fost obținute la
Lotul național de lupte s-a întors cu 11 medalii de la Campionatul European de lupte pe plajă, desfășurat pe litoralul din Poreč, Croația. Cele mai multe distincții au fost obținute la
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat joi că Belgradul urmărește îndeaproape cooperarea militară dintre Croația, Albania și Kosovo și susține că Serbia se pregătește pentru un posibil atac. „Ei așteaptă
Guvernul Croația a introdus un plafon temporar pentru prețurile la carburanți, pe fondul creșterii accentuate a cotațiilor petrolului pe piețele internaționale. Premierul Andrej Plenkovic a anunțat că, pentru cel puțin
Autoritățile ruse au acuzat Ucraina că practică „șantaj energetic” față de Ungaria prin blocarea tranzitului petrolului rusesc pe teritoriul său. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului,
Actualul președinte interimar al Croației, Zoran Milanovic, susținut de opoziția de la Zagreb și cunoscut pentru viziunile sale critice asupra UE, a câștigat alegerile prezidențiale de duminică din Croația, țară
Croații își aleg duminică un nou șef de stat în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial. Cetățenii au de ales între actualul președinte interimar Zoran Milanovic și candidatul
Croația va organiza și cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, la data de 12 ianuarie, după ce actualul președinte, Zoran Milanovic, nu a reușit să întrunească o
Începând cu 1 ianuarie 2025, Croația va reintroduce serviciul militar obligatoriu, care a fost anulat în anul 2008. Decizia a fost luată în contextul escaladării tensiunilor regionale, conform declarațiilor ministrului
Selecționata Albaniei a pierdut la limită, scor 2-1, meciul împotriva Italiei, sâmbătă seara. Albania a surprins toată lumea fotbalului, în debutul de meci. Albanezii au deschis scorul după doar 23
Încă o medalie de argint, la Campionatul European de lupte de la Zagreb. Luptătorul moldovean de stil greco-roman, Victor Ciobanu, a luat medalia de argint, după ce a fost învins,
Republica Moldova triumfă din nou pe arena sportivă internațională. De această dată, motive de mândrie ne dă luptătorul de stil greco-roman, Victor Ciobanu, care a reușit calificarea în finala seniorilor,