Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat, luni seara, că România nu își permite în prezent majorări salariale în Educație, dar a promis că după anul 2026, când expiră plafonarea salariilor
Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat, luni seara, că România nu își permite în prezent majorări salariale în Educație, dar a promis că după anul 2026, când expiră plafonarea salariilor
Mii de profesori din România protestează luni, în prima zi de școală, în fața Guvernului și la Palatul Cotroceni, împotriva reformelor din Educație. Cadrele didactice sunt nemulțumite de deciziile Executivului
Cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar, tensiunile din sistemul educational din România ating cote maxime. Sindicatele profesorilor au anunțat că vor boicota prima zi de școală, iar
Luni, mii de sindicaliști din domeniile Sănătății și Educației protestează în fața Palatului Parlamentului, exprimându-și nemulțumirea față de măsurile fiscale anunțate de Guvernul Bolojan. Manifestația a început la ora 11:00,
Partidul Social Democrat European (PSDE) pledează pentru introducerea disciplinei religiei în școli, respinge ideologizarea valorilor culturale și educaționale naționale și propune extinderea rețelelor de psihologi, medici și asistenți sociali în
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv care marchează începutul procesului de lichidare a Ministerului Educației al țării. Documentul, publicat pe site-ul Casei Albe, îi însărcinează pe secretarul
Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că după decizia „absurdă” a Comisiei pentru Situații Excepționale, care a interzis părinților să achite activitatea grupelor cu program prelungit din școlile din Capitală, Guvernul ar
Deputatul MAN, Gaik Vartanean, a înregistrat în Parlament un proiect de lege care stabilește majorarea salariilor profesorilor, educatorilor din grădinițe și asistenților sociali cu 30 la sută. Inițiativa prevede și
Modernizări la Grădinița „Albinuța” din satul Dănceni, raionul Ialoveni. Administrația instituției preșcolare a inaugurat un nou spațiu dedicat grupei de copii cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani. Proiectul
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României va dona zece mii de pachete de cărți și rechizite elevilor din ciclul de învățământ primar și cel gimnazial din Basarabia.
Sindicatele din Educaţie din România au intrat, începând de astăzi, în grevă generală, fiind nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem. Protestul va continua continue până când Guvernul de la București
Presa din România publică imagini revoltătoare cu o profesoară de engleză dintr-o localitate din județul Prahova, care este batjocorită în ultimul hal de către elevii săi. Comportamentul de cea mai