De praznicul Înălțării Domnului, când românii de pretutindeni își cinstesc eroii căzuți pe câmpul de luptă, Mănăstirea Eroilor din Stoianovca, Cantemir, aflată în comuna Țiganca, unde se află și Cimitirul
De praznicul Înălțării Domnului, când românii de pretutindeni își cinstesc eroii căzuți pe câmpul de luptă, Mănăstirea Eroilor din Stoianovca, Cantemir, aflată în comuna Țiganca, unde se află și Cimitirul
Președintele Maia Sandu s-a întâlnit astăzi, la Președinție, cu cei doi mitropoliți, ai ÎPS Vladimir, subordonat Patriarhiei Ruse, și ÎPS Petru, al Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit Președinției, discuțiile s-au axat
La Reședința Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, a avut loc astăzi ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului, o întâlnire importantă pentru consolidarea și dezvoltarea activităților pastorale, liturgice și misionare din
La cei 33 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova, cu un mesaj de felicitare a venit și Înaltpreasfințitul Părinte Petru, mitropolit al Basarabiei. Înaltul ierarh a reamintit în
Liderul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Patriarh Daniel, a împlinit ieri 16 ani de la întronizare. Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei din București a avut loc o
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care se află în prezent la Chișinău, a efectuat o vizită la Mitropolia Basarabiei. Oficialul a s-a întâlnit cu mitropolitul Petru, cu care
Mitropolitul Petru al Basarabiei i-a adresat un mesaj de felicitare premierului României, Marcel Ciolacu, cu ocazia învestirii în funcție. Înaltul ierarh al Mitropoliei Basarabiei i-a urat noului șef al executivului