Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, le-ar fi ordonat pentru prima dată negociatorilor săi să avanseze spre un acord cu Donald Trump, în ajunul anunțării armistițiului, potrivit unor surse americane,
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, le-ar fi ordonat pentru prima dată negociatorilor săi să avanseze spre un acord cu Donald Trump, în ajunul anunțării armistițiului, potrivit unor surse americane,
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi pregătit să negocieze cu Statele Unite, potrivit agenției israeliene Ynet, care citează surse. Discuțiile ar fi fost aprobate la cel mai înalt
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi fost transportat în secret în Rusia pentru a primi îngrijiri medicale după rănile suferite în urma bombardamentelor americano-israeliene asupra Iranului. Potrivit
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a susținut vineri o conferință de presă, în cadrul căreia a oferit noi informații despre starea de sănătate a noului lider suprem al Iranului.
Noul lider suprem al Iran, Mojtaba Khamenei, a transmis primul său mesaj oficial, în care a avertizat că Teheranul ar putea continua blocarea Strâmtorii Ormuz, considerată de autoritățile iraniene un
Autoritățile iraniene au anunțat numele noului lider suprem al Republicii Islamice Iran. Funcția a fost preluată de Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului Ali Khamenei, care a murit recent în urma atacurilor
Adunarea Experților din Iran l-ar fi ales pe Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului Ali Khamenei, drept noul lider suprem al Republicii Islamice, potrivit unor surse citate de postul de televiziune Iran