Papa Francisc și-a găsit locul de veci sâmbătă, la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, după o ceremonie funerară grandioasă desfășurată în Piața Sf. Petru, unde peste 400.000 de credincioși
Papa Francisc și-a găsit locul de veci sâmbătă, la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, după o ceremonie funerară grandioasă desfășurată în Piața Sf. Petru, unde peste 400.000 de credincioși
De la patrule pe râul Tibru la drone de supraveghere și lunetiști desfășurați în jurul Pieței Sfântul Petru, Roma s-a pregătit să protejeze cu un scut de securitate complet modern
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că Rusia şi Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” şi a cerut celor două părţi se întâlnească pentru a-l finaliza. Anterior, președintele
Roma și Vaticanul au intrat într-un regim de securitate fără precedent, pe fondul pregătirilor pentru funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă, în Piața Sfântul Petru. Potrivit Vaticanului, la
Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost transferat miercuri în Bazilica Sfântul Petru de la capela Santa Marta, reședința din interiorul Vaticanului unde a locuit suveranul pontif care a încetat
Președintele interimar al României Ilie Bolojan va participa la funeraliile Pepei Francisc de la Roma, a anunțat marți Administrația Prezidențială. Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă la ora locală
Reuniunea cardinalilor desfășurată marți la Vatican a stabilit data oficială a înmormântării Papei Francisc. Ceremonia funerară va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 11:00 (ora R. Moldova), în Piața
La scurt timp după anunțul oficial privind decesul Papei Francisc, lideri politici și spirituali din întreaga lume au transmis mesaje de condoleanțe și omagii în memoria suveranului pontif. Premierul României,
Papa Francisc, liderul Bisericii Catolice, a murit la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște, a anunțat Vaticanul. Papa a decedat de dimineață, în reședința sa
Starea de sănătate a Papei Francisc s-a înrăutățit din nou. Vaticanul a anunțat că capul Bisericii catolice a avut „două episoade de insuficiență respiratorie acută, cauzate de acumularea semnificativă de
Papa Francisc „se simte mai rău decât ieri”. Despre acest lucru a anunțat oficial Vaticanul, într-un comunicat de presă. Suveranul Pontif a fost internat în spital, acum o săptămână, după
O consultare privind data comună de stabilire a Învierii Domnului poate avea loc doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox, „prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”, a transmis Patriarhia Română într-un
Președintele american în exercițiu Joe Biden se va deplasa la Roma luna viitoare pentru a se întâlni cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni, președintele Sergio Mattarella și Papa Francisc, în ceea
Papa Francisc a condamnat duminică decizia Ucrainei de a interzice activitățile Bisericii Ortodoxe Ruse în țară. Suveranul Pontif și-a exprimat poziția în timpul rugăciunii „Îngerul Domnului” din Piața Sfântul Petru,
Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, s-a întâlnit marți la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul primei sale vizite oficiale în țară de la invazia rusă
Volodimir Zelenski i-a dat, duminică seara, un răspuns dur Papei Francisc, care îndemnase Ucraina să aibă curajul de a ridica steagul alb și de a negocia pacea cu Rusia. În
Papa Francisc a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii elveţiene RSI, că Ucraina ar trebui să aibă curajul „steagului alb”, care este „un cuvânt curajos”, şi să negocieze, pentru a pune
Suveranul pontif a fost ținta unor critici puternice în ultimele zile, după ce săptămâna trecută le-a transmis tinerilor catolici din Rusia că ei sunt moștenitorii unor țari precum Ecaterina a