Papa Francisc, liderul Bisericii Catolice, a murit la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște, a anunțat Vaticanul. Papa a decedat de dimineață, în reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta. Decesul său a avut loc după ce suvernaul pontif a fost internat Spitalul Gemelli din Roma, acolo unde fusese adus pentru a primi tratament pentru o infecție polimicrobiană a tractului respirator.
Infecția de care a suferit Papa Francisc a necesitat o spitalizare de lungă durată. Deși purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a menționat că pontiful era „bine dispus” și nu a oferit detalii despre natura exactă a infecției, starea sa s-a înrăutățit.
Papa Francisc a apărut pentru ultima dată în public pentru o binecuvântarea din Duminica Paştelui în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican. Suveranul pontif a transmis un scurt mesaj zecilor de mii de credincioși care s-au aduna în piață, urându-le lor, dar și celor care urmăresc transmisiunile televizate, „Paște fericit”.
Papa, în vârstă de 88 de ani, a ieșit într-un scaun cu rotile și a salutat din balconul Bazilicii Sfântul Petru mulțimile care îl aclamau. Suveranul părea destul de fragil când le-a vorbit credincioșilor, în italiană.
„Dragi frați și surori, Paște fericit” a fost singurul mesaj rostit de papă, binecuvântarea „Urbi et Orbi” „orașului [Roma] și lumii”. Doar papa poate oferi această binecuvântare care include oferirea unei indulgențe, o iertare pentru efectul păcatelor.
Pentru prima dată de când a devenit papă în 2013, Papa a lipsit de la majoritatea evenimentelor din Săptămâna Sfântă, inclusiv de la priveghiul pascal de sâmbătă din Bazilica Sfântul Petru, unde şi-a delegat atribuţiile cardinalilor. Dar, în timpul unei scurte apariţii în interiorul bazilicii în acea zi, el s-a rugat şi a oferit dulciuri copiilor.
Anterior, duminică dimineaţa, Papa Francisc a avut o întâlnire privată la Vatican cu vicepreşedintele american JD Vance, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.
„Întâlnirea, care a durat câteva minute, a oferit ocazia de a face schimb de urări de Paște”, a precizat Vaticanul într-un comunicat.
Vaticanul a publicat, de asemenea, textul mesajului Papei din Duminica Paștelui, în care Francisc a făcut apel la încetarea conflictelor din întreaga lume, în special în Gaza.
El a deplâns „moartea și distrugerea” care au loc și care au creat „o situație umanitară dramatică și deplorabilă”. Francisc a spus: „Fac apel la părțile beligerante: cereți o încetare a focului, eliberați ostaticii și veniți în ajutorul unui popor înfometat care aspiră la un viitor de pace!”.
Suveranul Pontif, pe numele său real Jorge Mario Bergoglio, s-a născut pe 17 decembrie 1936, în Argentina. A fost hirotonit preot catolic în 1969. În urma demisiei Papei Benedict al XVI-lea la 28 februarie 2013, un conclav papal l-a ales pe Jorge Mario Bergoglio în fruntea Bisericii Catolice. Și-a ales ca numele de Francisc ca nume papal, în onoarea Sfântului Francisc din Assisi, și a fost primul Papă din afara Europei.