Sprijinul financiar pentru angajații din sectorul bugetar va ajunge la beneficiari din luna octombrie, însă plata se va face diferențiat. Cei din educație și cercetare vor primi câte o mie
Sprijinul financiar pentru angajații din sectorul bugetar va ajunge la beneficiari din luna octombrie, însă plata se va face diferențiat. Cei din educație și cercetare vor primi câte o mie
Ieri, prim-ministrul Vasile Tofan și-a cerut scuze public în fața profesorilor adunați să-și ceară drepturile salariale. A confirmat că majorările promise pentru 1 septembrie nu se mai produc, că legea
Partidul Social Democrat European propune operarea unor modificări legislative astfel încât salariul de bază al cadrelor didactice, cu un stagiu de muncă mai mare de 5 ani, din învățământul general
Era la noi în sat o familie, care avea șapte sau opt copii. Într-o zi, părinții au tăiat o găină, iar gospodina casei a făcut zeamă din ea. Au chemat