ATITUDINI | Igor Munteanu: Scuze profesorilor, de ce statul șomează?

Ieri, prim-ministrul Vasile Tofan și-a cerut scuze public în fața profesorilor adunați să-și ceară drepturile salariale. A confirmat că majorările promise pentru 1 septembrie nu se mai produc, că legea salarizării intră în vigoare la 1 ianuarie 2027 și că „mai devreme de 2027 nu este posibil, nici financiar, nici administrativ”. Prim-ministrul a indicat și cauza: bugetul nu are resurse, iar guvernul are nevoie de o politică fiscală care să crească încasările. Formal, logica prim-ministrului e corectă. Încasările preced salariile. Numai că încasările nu se produc din anunțarea unei noi politici fiscale. Politica fiscală decide cum se împarte ceea ce s-a produs. Producția vine din investiții, afaceri noi care se lansează, din mărfuri care circulă, din servicii care se prestează. Acolo unde acestea nu se întâmplă, cauza este rareori fiscală. Atunci când statul își sabotează propriile legi, iar agențiile de stat atacă afacerile prospere ori le desființează, ar trebui de căutat alte cauze decât cele fiscale. Aș vrea să prezint azi, în premieră, un caz documentat de blocare a unei afaceri prospere:

1. Dosarul. Exporturile Republicii Moldova cad de mai mulți ani. Infrastructura de export este vizibil limitată, iar companiile specializate se confruntă cu piedici majore la punctele de trecere vamală, acumulând penalități pentru întârzieri la sezon. Nu este cineva care trece frontiera cu România sau Ucraina să nu fi văzut rânduri kilometrice la vămi. O soluție a venit în 2013 prin adoptarea legii Republicii Moldova privind transportul naval intern (nr. 176 – 12.07.2013), care a legiferat termenul de „cheiuri temporare” pentru acostarea, îmbarcarea și debarcarea navelor și încărcăturilor, fără construcții capitale. Legea a rămas îngropată de monopoliști, foarte influenți în perioada statului capturat. Abia în 2023, Guvernul a adoptat o Hotărâre privind punerea în aplicare a cadrului normativ privind cheiurile temporare, iar o companie (GTC Agrobioplant) a cerut autorizarea de a amplasa, înființa și dota un chei temporar pe segmentul de jos al Prutului, între km 6,7 și 6,87, pe un teren deținut în proprietate, în loc. Câșlița-Prut.

2. Demersul se încadra perfect în prevederile legislației cu privire la cheiurile temporare, adoptate în 2022, Hotărârea Guvernului nr. 962/2023 și Regulamentul Agenției Navale. Demersul era susținut de un plan investițional și tehnic pentru înființarea unei infrastructuri demontabile și sezoniere, 2 pontoane metalice, echipament mobil de încărcare, cântar industrial, vagonete pentru vamă și poliția de frontieră, actele cadastrale privind terenul privat pe malul râului Prut, confirmat de primărie. Fără lucrări hidrotehnice, fără dragări permanente, fără construcții capitale. Investiție privată. Niciun leu public.

Compania deține 3 nave fluviale cu pescaj adaptat Prutului, înregistrate în Uniunea Europeană. Compania are experiență de transport navigabil de peste 10 ani, echipaje licențiate. Flota există. Terenul există. Cadrul legal există: Legea nr. 176/2013 privind transportul naval intern și Hotărârea Guvernului nr. 962/2023 privind cheiurile temporare. Termenul de instalare după autorizare: 1 lună. Rezultatul – compania nu primește autorizație de 3 ani.

3. Întrebarea: Statul nu era solicitat să aloce niciun leu la Câșlița-Prut. Era solicitat să răspundă. Da sau nu, motivat, într-un termen previzibil. De 3 ani, autorizația nu este alocată, iar avizele negative sau ambigue au blocat dosarul unei investiții profitabile. Ce a ratat compania? Conform planului de afaceri, cheiul ar fi trebuit să transporte între 60.000–120.000 de tone anual de mărfuri, generând venituri de peste 3 milioane de euro (60 de milioane de lei). În 3 ani, cheiul ar fi putut păstra în buzunarele fermierilor din sud circa 90–120 de milioane de lei, care ar fi putut fi alocați pentru semințe, îngrășăminte, utilaj, salarii și impozite plătite în Cahul, Cantemir, Taraclia și Găgăuzia. Peste 50–100 de ferme mici și mijlocii ar fi avut de câștigat, scurtând timpul pentru export și rândurile lungi (3–5 zile) de așteptare.

4. Calculăm și exporturile care nu au avut loc. Sudul generează 200.000–300.000 de tone de cereale exportabile pe an, din care 20–30% ajung pe apă. Dacă tarifele cu care acest chei putea opera fezabil ar fi atras 10–15% comerț suplimentar, atunci au fost ratate circa 30.000–45.000 de tone de exporturi care nu s-au făcut, în valoare de 126–190 de milioane de lei. Ce nu a încasat bugetul din această afacere blocată? Taxele obișnuite (impozit pe venitul din activitatea de întreprinzător, contribuții sociale și de asigurare medicală, impozit pe salarii, taxa pe valoarea adăugată pe serviciile prestate intern, impozite locale): circa 8 milioane de lei de la operator. Impozitele din circa 90–120 de milioane rămase la fermieri: 11–18 milioane. Impozitele pe comerțul suplimentar și taxa pe valoarea adăugată la importurile de retur: încă 6–10 milioane. Total: 25–35 de milioane de lei taxe și contribuții neîncasate, dintr-un singur dosar, în trei ani.

Concluzii:

1. Statul nu era solicitat să aloce niciun leu la cheiul permis de legislație la Câșlița-Prut. Era solicitat să răspundă. Da sau nu, motivat, într-un termen previzibil. Un refuz argumentat, după care să ofere soluții practice cum antreprenorul își poate realiza investiția cât mai rapid și mai eficient, pentru că succesul lui e și succesul statului.

3. După 3 ani, aflăm că printre agențiile cu avize negative au circulat liste cu companii care pot face afaceri și altele care nu. Serios? La asta am ajuns după declarația statului capturat din 2019?! E mai bine oare pentru Republica Moldova ca navele moldovenești să lucreze pentru exportatorii din Ucraina, Bulgaria și România? Și nimeni să nu răspundă pentru sabotarea legii adoptate de PAS!?

3. Un ministru nu este plătit pentru a arăta bine pe sticlă. Este plătit să ajute cu profesionalism la deblocarea oricăror piedici care limitează creșterea economică. Când investitorul pleacă, când fabrica întârzie, când afacerea se oprește la jumătate, prim-ministrul are de pus miniștrilor săi exact întrebarea pe care i-au adresat-o profesorii ieri – voi pentru cine lucrați de fapt? Agrobioplant a suportat pierderi masive, la rândul său, din vina unor agenții care se fac că muncesc, dar…

4. Ieri niște miniștri au spus că statul nu are bani pentru profesori. Formularea exactă este alta: statul nu are încasări, pentru că nu are investiții, pentru că nu are decizii, pentru că piedicile administrative, monopolurile obraznice și interesele ascunse sunt mai mari decât poate duce în spate acest stat. Scuzele acoperă efectul. Cauza rămâne în sertare.

Autor: Igor Munteanu, cercetător senior IDIS Viitorul