Profesorii și ceilalți angajați din educație nu vor avea majorări salariale la început de an. Ministrul Educației și cel al Finanțelor susțin că, în contextul adoptării Bugetului de stat pentru
Profesorii și ceilalți angajați din educație nu vor avea majorări salariale la început de an. Ministrul Educației și cel al Finanțelor susțin că, în contextul adoptării Bugetului de stat pentru
Guvernul a aprobat azi salariul minim pentru anul viitor la valoarea de 6300 de lei, cu 800 de lei mai mult decât în 2025. Sindicatele au cerut anterior, însă, o
Salariul minim actual nu acoperă necesitățile elementare și nici nu permite acumularea unei pensii minime fără subvenții masive de la bugetul de stat. Îngrijorările au fost reiterate de sindicate în
Federația Sindicatelor din Moldova „Sindlex” solicită majorarea cu 20% a salariilor funcționarilor publici din domeniul ordinii publice și al securității statului, pentru ca acestea să se apropie de salariul mediu
Sindicaliștii din educație se declară nemulțumiți de intenția Guvernului de a menține valoarea de referință pentru salarii la 2 500 de lei în bugetul pentru anul viitor, în condițiile în
Propunerea Confederației Naționale a Sindicatelor de a majora salariul minim până la 8050 de lei, cu 45% mai mult decât actuala cotă, este discutată în această după-amiază la Guvern, acolo
Premierul Dorin Recean susține că Guvernul este în dialog permanent cu parteneri externi, cu scopul de a găsi resursele necesare pentru majorarea salariilor nu doar a pedagogilor, dar și altor
Confederația Națională a Sindicatelor a trimis o scrisoare premierului Dorin Recean prin care cere majorarea lefurilor pentru angajații din educație și cercetare. Sindicatele susțin că, în prezent, salariul mediu în
Salariul minim pe economie ar trebui să crească, în 2025, până la 6000 de lei, cu 20 la sută mai mult decât în acest an, pentru a reduce din provocările