Tânărul de 22 ani, care a provocat gravul accident rutier cu 5 adulți morți și 5 copii răniți, va fi adus în fața magistraților

Tânărul de 22 de ani care a provocat accidentul de lângă satul Codreanca, raionul Strășeni, soldat cu cinci adulți morți și cinci copii răniți, va fi adus miercuri în fața judecătorilor. Ședința va avea loc la Judecătoria Strășeni la ora 10.00, transmite IPN.

Conform anchetei, tânărul șofer riscă de la 6 până la 10 ani de închisoare. Acesta a fost luat sub pază la Spitalul raional Strășeni, unde a fost internat după accident. Procurorii cer arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Tânărul conducea mașina fără a deține carnetul. Permisul i-a fost ridicat pe 15 iulie, fiind cercetat într-o altă cauză penală după ce a fost prins beat la volan.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco, a declarat pentru IPN că mâine se vor examina demersurile privind aplicarea măsurii de arest. Un certificat care ar arăta dacă șoferul a fost sau nu băut în momentul comiterii accidentului nu a fost deocamdată prezentat.

Gravul accident a avut loc în dimineața de 10 august. Investigația arată că tânărul de 22 de ani nu s-ar fi asigurat și, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, mașina a intrat într-un automobil ce se deplasa din sens opus. În una din cele două mașini cuprinse de flăcări, cea de marca Mitsubishi, condusă de tânărul de 22 de ani, a murit o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani. În cea de-a doua mașină, Opel, au murit șoferul, în vârstă de 37 de ani, și două pasagere, o femeie de 32 de ani și alta de 54 de ani. Până să ajungă salvatorii, trecătorii au reușit să scoată din cele două mașini cinci copii, de 1, 6, 7, 9 și 13 ani. Toți cinci au fost duși la Institutul Mamei și Copilului, trei dintre ei – în secția reanimare.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...