Țările UE nu au ajuns la un acord cu privire la cum să ajute Ucraina după un eventual armistițiu: Europa se află la un „moment de cotitură”

Lideri ai opt state UE, precum și reprezentanții Comisiei Europene, Consiliului European și NATO s-au întâlnit, luni, la Paris pentru a discuta despre securitatea Ucrainei, politica de apărare a Europei și posibilele negocieri de pace. Summitul a fost organizat în grabă, în contextul în care oficialii americani se pregătesc pentru discuții cu delegația rusă în Arabia Saudită pe 18 februarie.

După trei ore de negocieri de urgență, liderii europeni nu au ajuns la un consens cu privire la posibilitatea desfășurării unui contingent de menținere a păcii în Ucraina în cazul și după oprirea ostilităților.

Franța, Marea Britanie și Suedia au deschis posibilitatea trimiterii trupelor în Ucraina, în timp ce alte țări, cum ar fi Polonia, au declarat că nu iau în considerare această opțiune sau o consideră prematură.

În ajunul summitului de la Paris, președintele Franței, Emmanuel Macron, a discutat timp de 20 de minute cu Donald Trump, însă detaliile conversației nu au fost făcute publice. Potrivit unui raport al publicației The Economist, la Washington se consideră corectă plasarea trupelor de menținere a păcii în Ucraina nu doar din statele UE, ci și din țări terțe.

Summitul de la Paris nu a prevăzut declarații comune sau conferințe de presă, însă liderii europeni au subliniat anterior temele centrale ale întâlnirii: sprijinul continuu pentru Kiev și disponibilitatea de a oferi garanții de securitate Ucrainei.

„Aceasta este părerea mea de la întâlnirea de astăzi de la Paris. Europa este pregătită și dispusă să accelereze. Să conducă în furnizarea de garanții de securitate pentru Ucraina. Gata și dispusă să investească mult mai mult în securitatea noastră. Detaliile vor trebui decise, dar angajamentul este clar”, a declarat șeful NATO Mark Rutte.

„Căutăm o pace puternică și durabilă în Ucraina”, a declarant președintele francez Emmanuel Macron, care a găzduit evenimentul.

„Pentru a realiza acest lucru, Rusia trebuie să-și pună capăt agresiunii, iar aceasta trebuie să fie însoțită de garanții de securitate puternice și credibile pentru ucraineni”.

În același timp, Uniunea Europeană a părut pregătită să aprobe „în viitorul apropiat” un ajutor suplimentar de 5 miliarde de euro Ucraina, potrivit unui proiect de document văzut de RFE/RL.

Cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat sprijinul pentru Ucraina, declarând că nu este acceptabil ca altcineva să dicteze condițiile acesteia. Premierul britanic Keir Starmer a subliniat că orice acord de pace trebuie să fie unul solid, nu doar o pauză pentru ca Rusia să își reia ofensiva.

Starmer a anunțat că va merge la Washington săptămâna viitoare pentru a discuta cu președintele american Donald Trump despre elementele esențiale ale unui acord de pace durabil. El a menționat că după vizita în SUA va avea o nouă întâlnire cu liderii europeni și că va purta discuții cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Îngrijorările europenilor cu privire la viitorul securității continentului au fost evidențiate și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a declarat că Europa se află la un „moment de cotitură” și trebuie să ia decizii rapide în domeniul apărării.

„Astăzi, la Paris, am reafirmat că Ucraina merită pace, bazată pe forță, care să respecte independența, suveranitatea și integritatea teritorială a țării, însoțită de garanții de securitate puternice. Europa își asumă întreaga responsabilitate de a oferi asistență militară Ucrainei”, a scris von der Leyen pe X.

În timpul summitului, a apărut informația că anumite state europene analizează posibilitatea desfășurării unor forțe de menținere a păcii în Ucraina, în cazul unui acord de încetare a focului. Premierul britanic Keir Starmer a menționat acest aspect într-un articol publicat de The Telegraph, iar ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a confirmat că Franța și Polonia discută despre o potențială implicare în astfel de misiuni.

Cu toate acestea, premierul polonez Donald Tusk nu a confirmat participarea Poloniei, afirmând că sprijinul țării sale pentru Ucraina va continua în limitele posibilităților. De asemenea, ministrul de externe spaniol, José Manuel Albares, a declarat că momentan nu se ia în calcul trimiterea de trupe.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că discuțiile privind trimiterea trupelor de menținere a păcii sunt „complet premature” și „foarte nepotrivite” în timp ce războiul este în desfășurare.

Summitul a avut loc pe fondul pregătirilor pentru discuțiile dintre oficialii americani și ruși, programate pentru 18 februarie la Riad, Arabia Saudită. La aceste negocieri vor participa ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, alături de alți oficiali.

Într-un interviu pentru CBS, Rubio a sugerat că implicarea europenilor în viitoarele negocieri este posibilă, dar încă nu s-a ajuns în acel punct. În schimb, Lavrov a declarat că nu vede de ce ar trebui ca statele europene să fie parte a acestor discuții.

Oficialii europeni și președintele ucrainean au insistat asupra necesității ca UE să fie implicată în negocierile de pace, având în vedere sprijinul semnificativ acordat Ucrainei. Cu toate acestea, administrația Trump pare să favorizeze un format restrâns al discuțiilor, centrat pe SUA, Rusia și Ucraina.

După eveniment, președintele francez Emmanuel Macron l-a informat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, despre concluziile întâlnirii.

Zelenski a scris pe platforma X că a avut o „conversație lungă” cu Macron, care i-a oferit detalii despre discuțiile purtate cu liderii europeni și alți participanți.

„Împărtășim o viziune comună: garanțiile de securitate trebuie să fie solide și de încredere”, a subliniat Zelenski.

El a avertizat că „orice altă decizie fără astfel de garanții – cum ar fi o încetare a focului fragilă – nu ar face decât să ofere Rusiei o nouă oportunitate de a înșela și să pregătească terenul pentru un nou război rusesc împotriva Ucrainei sau a altor națiuni europene.”

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...