Procurorii cer arest preventiv pentru bărbatul bănuit că și-ar fi lăsat gravidă fiica vitregă de 11 ani. Acesta nu își recunoaște vina.
Conform declarațiilor procurorilor, bărbatul riscă pușcărie pe viață, dacă vina îi va fi demonstrată. Ofițerii nu au comunicat dacă dețin probe, invocând secretul anchetei.
Tatăl vitreg al fetei de 11 ani a fost reținut miercuri. Mama copilei era plecată peste hotare, minora și frații ei fiind în grija bărbatului.
Poliția a fost alertată pe 13 decembrie de către angajații unui centru de sănătate despre minora gravidă. Aceștia au deschis dosar penal pentru viol săvârșit asupra unei persoane care nu are 14 ani. Minora este audiată în condiții speciale.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului „manifestă o profundă îngrijorare” față de cazul fetiței care a devenit mamă la doar 11 ani. Instituția solicită autorităților să investigheze cu promptitudine acest caz, să asigure asistența medicală, suportul psiho-emoțional, suportul în reluarea studiilor de către mamă și să identifice orice element care ar putea contribui la prevenirea unor astfel de situații în viitor.