
Guvernul a decis să renunțe la majorarea TVA pentru produsele de igienă feminină și o serie de produse medicale. Acestea vor rămâne, cel puțin în forma revizuită a politicii fiscale pentru 2027, la cota redusă de 8%, după ce propunerea inițială de majorare la 20% a provocat critici în spațiul public.
Subiectul a apărut în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027, elaborat de Ministerul Finanțelor. Propunerea prevedea scoaterea din lista produselor impozitate cu TVA redus a unor articole precum absorbantele, tampoanele și cupele menstruale, dar și a prezervativelor și mănușilor medicale.
Argumentul autorităților a fost necesitatea uniformizării sistemului de TVA și identificarea unor venituri suplimentare pentru buget. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a explicat că astfel de produse nu beneficiază de facilități fiscale în toate țările.
Fostul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, a criticat intenția Guvernului, avertizând că majorarea cotei de TVA ar putea duce la o creștere a prețurilor la raft cu aproximativ 12-15%. Ea a atras atenția că produsele de igienă menstruală sunt bunuri de strictă necesitate, iar în mai multe state tendința este de reducere, nu de majorare a taxării acestora.
Și reprezentanții mediului de afaceri a cerut reconsiderarea măsurii. AmCham Moldova a solicitat Ministerului Finanțelor menținerea explicită a acestor produse în categoria celor impozitate cu TVA de 8%, invocând inclusiv impactul asupra puterii de cumpărare și accesului la produse necesare pentru sănătate.
După valul de critici, Ministerul Finanțelor a anunțat că prevederile sunt reexaminate. Victoria Belous a precizat că se ține cont de opiniile exprimate în spațiul public, iar politica fiscală pentru 2027 se află încă în proces de definitivare.
La rândul său, premierul Vasile Tofan a calificat public propunerea drept „o decizie greșită”. Șeful Guvernului a anunțat că aceasta va fi corectată, iar produsele de igienă feminină vor rămâne la cota redusă de TVA de 8%. Tofan a subliniat că asumarea și corectarea rapidă a unei erori reprezintă, în opinia sa, parte din actul de guvernare.