
Iranul era pregătit să lanseze atacuri asupra a trei obiective din Ucraina, însă operațiunea a fost anulată după ce Kievul și-ar fi cerut scuze, a declarat Mohsen Rezaei, consilier militar de rang înalt al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
Într-un interviu acordat televiziunii de stat iraniene, Rezaei a afirmat că forțele armate iraniene finalizaseră pregătirile pentru lovituri, însă operațiunea a fost anulată în urma unor scuze pe care, potrivit acestuia, le-ar fi transmis autoritățile ucrainene. Oficialul iranian nu a precizat nici care erau țintele vizate, nici în ce au constat aceste scuze, relatează agenția Anadolu.
Declarațiile vin la aproape două săptămâni după ce Iranul a acuzat Ucraina că a atacat, pe 25 iulie, o navă comercială iraniană în Marea Caspică. Potrivit Teheranului, atacul s-a soldat cu moartea unui membru al echipajului.
Ulterior, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, i-a transmis omologului său ucrainean, Andrei Sibiga, că Ucraina trebuie să despăgubească Iranul pentru pagubele provocate în urma incidentului.
În același interviu, Mohsen Rezaei a avertizat că Iranul nu va permite utilizarea unor rute maritime prin Strâmtoarea Ormuz în afara coridorului stabilit de autoritățile iraniene și a susținut că orice navă militară ostilă care va încerca să folosească o rută considerată „ilegală” va fi atacată.
Consilierul militar a mai afirmat că Iranul ar fi provocat pierderi importante forțelor americane în timpul recentului conflict de 17 zile și că atacurile iraniene cu rachete și drone au împiedicat Statele Unite să își atingă obiectivele militare.