
Thailanda și Cambodgia au ajuns la un acord privind un „încetare imediată și necondiționată a focului”, a anunțat premierul Malaeziei, Anwar Ibrahim, după discuțiile purtate între reprezentanții celor două țări la Kuala Lumpur.
Decizia vine la scurt timp după apelul lansat de președintele SUA, Donald Trump, care a cerut celor două părți „să oprească imediat luptele și să aleagă calea păcii”. El a indicat, de asemenea, că nu va avansa în ceea ce privește acordurile comerciale cu niciuna dintre cele două națiuni până când luptele nu se vor opri.
Negocierile au avut loc pe fondul tensiunilor în creștere la granița comună, unde în ultimele săptămâni au fost semnalate confruntări armate din cauza unor dispute teritoriale nerezolvate.
Ambele părți și-au exprimat disponibilitatea pentru o soluționare pașnică a conflictului, iar discuțiile din Malaysia au urmărit identificarea unor măsuri concrete pentru reducerea tensiunilor. Detaliile acordului nu au fost deocamdată făcute publice, însă armistițiul ar urma să intre în vigoare imediat, potrivit anunțului oficial.
Premierul Anwar Ibrahim a salutat angajamentul celor două guverne de a evita escaladarea violențelor și de a continua dialogul diplomatic.