Partidul de la putere a pierdut jumătate din alegătorii care au susținut formațiunea acum patru ani. În cazul unor alegeri parlamentare anticipate, PAS ar obține 25,9 la sută, de două ori mai puțin decât scorul obținut la scrutinul din vara anului 2021, arată datele unui nou sondaj realizat de IMAS.
Potrivit studiului, după PAS, pe locul al doilea, s-a clasat Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, care ar obține 21,7% din voturi. Pe locul al treilea se află Blocul „Victorie”, pentru care ar vota 9,1 la sută dintre alegători, urmat de formațiunea „Partidul Nostru”, care ar obține un scor de 7,1%. Celelalte formațiuni nu ar acumula numărul necesar de votanți pentru a trece pragul electoral.
Totuși, dintre intervievații deciși, adică cei care au deja o opțiune de vot, în viitorul legislativ ar mai putea intra și a cincea forță. Este vorba de Partidul „Inima Moldovei”, condus de fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, care ar obține 5,3%.
De asemenea, aproape fiecare al doilea moldovean crede că după un scrutin parlamentar anticipat, PAS va fi în opoziție, 26 la sută – că va face o coaliție și doar 11% sunt convinși că actualul partid de la putere va reuși să guverneze în continuare de unul singur.
Sondajul a fost realizat în perioada 16 ianuarie – 1 februarie pe un eșantion de 1130 de persoane din 86 de localități. Marja de eroare este de 3 la sută.