VIDEO | Trafic blocat la hotarul cu România. Serviciul Vamal se confruntă cu o nouă defecțiune la sistemul informațional

Cozi imense la punctele de trecere a frontierei Leușeni-Albița și Sculeni, din cauza unei noi defecțiuni tehnice la sistemul informațional al Serviciului Vamal. Despre acest lucru anunță Poliția de Frontieră, care susține că circulația este îngreunată din cauză că procesarea datelor este efectuată în regim manual.

„Pentru a facilita traficul, s-a suplimentat numărul de angajați și s-au deschis piste de control suplimentare. Se lucrează la capacitate maximă. Vă rugăm să aveți înțelegere și răbdare! Recomandăm călătorilor, înainte de a porni la drum să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere”, se spune într-un comunicat transmis de Poliția de Frontieră.

Problema survine la nici două zile după ce o defecțiune similară a afectat întreg sistemul informațional al Serviciului Vamal, iar din această cauză traficul în vămi a fost paralizat ore în șir. Atunci însă autoritățile anunțau că problema a fost remediată, iar controlul la frontieră decurge în regim normal.

Toate acestea se întâmplă într-o perioadă în care fluxul la frontiera cu România este sporit, din cauza numărului mare de moldoveni care se întorc acasă din străinătate.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...