
Un avion civil s-a prăbușit duminică într-o suburbie a orașului Nancy din estul Franței, potrivit presei locale. Autoritățile au intervenit duminică în urma incidentului în care a fost implicată o aeronavă civilă în localitatea Tomblaine, a anunțat prefectura locală.
Potrivit publicației L’Est Republicain, avionul care s-a prăbușit transporta un grup pentru o inițiere în parașutism. Yves Seguy, prefectul de Meurthe-et-Moselle, a declarat că accidentul aviatic s-a soldat cu 11 morți.
Este vorba de zece pasageri și de pilot, a precizat Séguy în cadrul unei conferințe de presă, anunțând totodată sosirea la fața locului a ministrului de Interne, Laurent Nuñez, scrie AFP, citată de Hotnews. La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție și a fost deschisă o anchetă, conform presei franceze.