Cel puţin 17 muncitori au fost ucişi, iar alţii ar putea fi încă prinşi sub dărâmături, după ce o macara s-a prăbuşit pe şantierul de construcţie al unui pod în statul Maharashtra din vestul Indiei, au declarat oficiali citaţi de presa locală.
Imaginile prezentate de televiziuni arată rămăşiţele deteriorate ale macaralei împrăştiate pe sol între stâlpii podului în apropierea zonei Shahapur, la aproximativ 80 de km de capitala statului, Mumbai.
Accidentele de pe șantierele de construcții de mare infrastructură sunt frecvente în India. În 2016, prăbușirea unui pasaj suprateran pe o stradă aglomerată din Kolkata a ucis cel puțin 26 de persoane. În octombrie anul trecut, 130 de persoane au murit în Gujarat, când un pod s-a prăbușit la scurt timp după ce fusese reparat.