Tragedie fără margini în Olanda. Trei copii și un adult au murit după ce o mașină a intrat într-un grup de elevi aflați în excursie

Patru persoane, dintre care trei copii, au murit joi în sudul Olandei după ce un automobil a intrat într-un grup de bicicliști format din elevi aflați în drum spre o tabără școlară, au anunțat autoritățile locale.

Accidentul s-a produs în apropierea localității Vogelwaarde, în provincia Zeeland. Potrivit poliției, mașina a ieșit de pe carosabil și a lovit un grup format din 14 copii și doi însoțitori de la școala primară De Warande din orașul Axel. Autoritățile nu au comunicat deocamdată vârsta copiilor implicați în accident.

Doi copii și un adult au murit pe loc. Alți patru copii au fost transportați în stare gravă la spitale din Olanda și Belgia. Unul dintre aceștia a decedat ulterior la un spital din Rotterdam, ridicând bilanțul victimelor la patru morți.

Poliția a anunțat că a reținut un tânăr de 19 ani din municipalitatea Hulst și investighează implicarea acestuia în accident. Autoritățile nu au precizat dacă acesta se afla la volanul autoturismului și nici care este cauza producerii tragediei.

Potrivit presei olandeze, trei copii răniți grav se află în continuare internați în spital, iar starea lor este critică.

Premierul olandez, Rob Jetten, a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor victimelor.

„Vestea îngrozitoare și tragică din Zeeland umbrește totul astăzi. Ceea ce trebuia să fie unul dintre cele mai frumoase momente pentru orice copil și orice școală primară – tabăra școlară – s-a transformat într-un coșmar”, a scris premierul pe rețeaua X.

Autoritățile au activat un centru regional de coordonare a intervenției, iar copiii care au scăpat nevătămați, părinții și profesorii au beneficiat de asistență psihologică.

În semn de doliu, în municipalitățile Terneuzen și Hulst drapelele au fost coborâte în bernă. Conducerea școlii De Warande a cerut tuturor instituțiilor de învățământ din regiune să arboreze drapelele în bernă sau să afișeze alte simboluri de solidaritate cu victimele.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...