Transportatorii din toată țara care operează rute raionale și interraionale anunță că își vor sista rutele pentru trei zile, începând de astăzi, în semn de protest „față de adoptarea unor reglementări antieuropene în domeniul transporturilor”.
Asociația Patronală a Transportatorilor Auto a denunțat în ajun presiuni din partea statului înaintea protestului care prevede sistarea circulației autobuzelor și microbuzelor de linie în perioada 27-29 februarie. Conducătorii întreprinderilor de transport ar fi fost amenințați și presați pentru a renunța la proteste.
„În ultimele zile, operatorii de transport au fost supuși unor presiuni fără precedent din partea autorităților. Listele negre întocmite cu grijă de gările grupării Vîlcu-Andronachi, în care se conțin denumirile întreprinderilor care vor participa la protest și transmise ministrului Spînu și ANTA, sunt distribuite reprezentanților Cancelariei de stat în teritorii, comisariatelor raionale de Poliție, primarilor afiliați unui partid politic”, susține APOTA într-un comunicat.
Anterior, Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a atenționat transportatorii care nu vor respecta „necesitățile de mobilitate ale cetățenilor” că riscă sancțiuni usturătoare, iar în anumite cazuri chiar vor fi lipsiți de autorizație. Amenzile pot ajunge la peste 20 de mii de lei.