Transportatorii sistează rutele raionale și interraionale pentru trei zile în semn de protest

Asociația Patronală a Transportatorilor Auto anunţă că, în perioada 27-29 februarie, în semn de protest față de atitudinea guvernării care nu răspunde la solicitările transportatorilor, vor fi sistate cursele regulate raionale şi interraionale. Potrivit președintelui APOTA, Oleg Alexa, decizia vine în contextul refuzului Guvernului de a modifica Codul transporturilor rutiere după propunerile asociației.

„Regretăm că funcționarii de rang înalt răspândesc ideea că transportatorii care protestează sunt cei care doresc să activeze ca în trecut și nu doresc să se acomodeze regulilor noi. Ne exprimăm convingerea că adoptarea reglementărilor similare celor din Uniunea Europeană, inclusiv celor propuse de către transportatori, vor lega ramura transporturilor nu de trecut, dar de viitor”, se arată în comunicatul emis de Asociația transportatorilor.

Protestele transportatorilor au început la sfârșitul anului trecut, după ce APOTA a criticat proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, menționând că acesta „contravine legislației europene”.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...