
Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să introducă tarife vamale de 100% pentru produsele din China și India, ca măsură de sancționare pentru achizițiile de petrol rusesc, scrie Financial Times, citând trei surse familiare cu discuțiile.
Potrivit acestora, solicitarea a fost făcută la o reuniune de la Washington între oficiali americani și europeni, în cadrul căreia au fost analizate noi modalități de a spori presiunea asupra Moscovei. Unul dintre participanți a precizat că Washingtonul este dispus să introducă aceleași tarife, dar „numai dacă partenerii europeni ni se alătură”.
Un alt oficial american a precizat că SUA vor acționa „în oglindă” și vor aplica aceleași tarife pe care Uniunea Europeană le-ar impune.
„Președintele a spus clar: să impunem tarife dure și să le menținem până când China renunță la cumpărarea petrolului rusesc. Nu sunt multe alte piețe unde acest petrol poate fi redirecționat”, a declarat sursa FT.
Anterior, administrația Trump majorase până la 50% tarifele pentru bunurile indiene, în legătură cu importurile de petrol din Rusia. Totuși, liderul de la Casa Albă a transmis recent pe rețeaua Truth Social că discuțiile comerciale cu India continuă și că speră să se întâlnească în curând cu premierul Narendra Modi.
Între timp, potrivit FT, în UE se discută posibilitatea introducerii unor sancțiuni secundare împotriva Chinei și Indiei. Această opțiune stârnește însă rezerve, din cauza riscului de deteriorare a relațiilor cu Beijingul și New Delhi. Potrivit Bloomberg, Bruxelles-ul ar putea include asemenea măsuri în cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.