Trump i-a acordat postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii activistului conservator Charlie Kirk

Preşedintele Donald Trump i-a acordat marţi, postum, Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite ale Americii, activistului conservator Charlie Kirk, fondatorul organizaţiei Turning Point USA, ucis în luna septembrie, în ziua în care Kirk ar fi împlinit 32 ani.

Distincţia vine la puţin peste o lună după ce Kirk a fost împuşcat mortal în timp ce susţinea un discurs la Utah Valley University. El devine astfel primul laureat al Medaliei Prezidenţiale a Libertăţii în al doilea mandat al lui Trump.

Medalia Prezidenţială a Libertăţii a fost instituită în 1963, de preşedintele John F. Kennedy, pentru persoane care aduc contribuţii excepţionale la securitatea naţională, interesele Statelor Unite, pacea mondială sau dezvoltarea culturală şi civică.

De-a lungul mandatelor sale, Trump a oferit Medalia Prezidenţială a Libertăţii mai multor personalităţi, printre care Tiger Woods, fostul antrenor de fotbal Lou Holtz, economistul conservator Arthur Laffer, jucătorul de baseball Mariano Rivera şi realizatorul de radio Rush Limbaugh. Postum, au fost onoraţi Babe Ruth şi Elvis Presley.

În al doilea mandat, Trump a anunţat că intenţionează să acorde distincţia şi fostului primar al New Yorkului Rudy Giuliani, precum şi lui Ben Carson, fost secretar al Departamentului pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană.

Charlie Kirk a fondat Turning Point USA în 2012, o mişcare ce a devenit un pilon al conservatorismului tinerilor americani şi un aliat important al campaniilor lui Trump.  

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...