Trump îl acuză pe Zelenski că are o poziție „extrem de dăunătoare”: „Situația Ucrainei este gravă. Poate alege pacea sau poate pierde întreaga țară”

Președintele american Donald Trump a lansat critici dure la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că, prin declarațiile sale recente, pune în pericol negocierile de pace cu Rusia. Într-un mesaj postat pe platforma Truth Social, Trump a comentat afirmația președintelui ucrainean, publicată pe prima pagină a The Wall Street Journal, potrivit căreia „Ucraina nu va recunoaște legal ocupația Crimeei. Nu este nimic de discutat aici”.

Trump susține că această poziție este „extrem de dăunătoare” pentru discuțiile diplomatice, subliniind că „Crimeea a fost pierdută cu ani în urmă, în timpul președinției lui Barack Hussein Obama”, iar în prezent „nici măcar nu mai este un subiect de discuție”.

„Nimeni nu-i cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, dar, dacă își dorește Crimeea, de ce nu au luptat pentru ea acum unsprezece ani, când a fost cedată fără să se tragă vreun foc de armă?”, a scris Trump, adăugând că regiunea găzduiește de mult timp baze militare rusești, inclusiv submarine.

Președintele american a criticat tonul adoptat de Zelenski, catalogându-l drept „inflamator” și „fără substanță”.

 „Nu are cu ce să se laude! Situația Ucrainei este gravă — poate alege pacea sau poate continua să lupte încă trei ani, doar pentru a pierde întreaga țară”, a avertizat Trump.

În mesajul său, acesta a mai afirmat că „aproximativ cinci mii de soldați ruși și ucraineni mor săptămânal fără niciun rost” și că este imperativ ca războiul să fie oprit cât mai curând.

„Suntem foarte aproape de un acord, dar omul care nu are nicio carte în mână ar trebui, în sfârșit, să încheie acest lucru”, a punctat el.

În încheiere, Trump a reiterat că războiul din Ucraina „nu ar fi început niciodată” dacă el ar fi fost președinte și s-a declarat pregătit să contribuie la încheierea conflictului.

 „Aștept cu nerăbdare să pot ajuta atât Ucraina, cât și Rusia, să iasă din acest haos complet și total”, a conchis președintele SUA.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...