
„O întreagă civilizație va dispărea în această noapte și nu va mai putea fi adusă înapoi niciodată”. Declarația a fost făcută în urmă cu puțin timp de președintele SUA, Donald Trump, în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul, sugerând că lumea se află în pragul unui moment istoric critic.
„Nu vreau ca acest lucru să se întâmple, dar probabil se va întâmpla. Totuși, acum că avem o schimbare completă și totală de regim, în care vor prevala minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate se poate întâmpla ceva cu adevărat revoluționar de bun. Cine știe? Vom afla în această noapte, unul dintre cele mai importante momente din lunga și complexa istorie a lumii”, a transmis liderul de la Casa Albă într-o postare pe Truth Social.
Declarațiile vin pe fundalul ultimatumului impus Iranului de Washington, care expiră marți la ora 20:00 (ora Washington). SUA au cerut redeschiderea Strâmtoarea Ormuz și acceptarea unui acord, avertizând că, în caz contrar, ar putea urma lovituri asupra infrastructurii strategice iraniene.