Trump: Scandalul de corupție din Ucraina „nu ajută deloc” negocierile de pace, dar „există șanse reale” pentru un acord

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că investigațiile anticorupție recente din Ucraina, care au zguduit administrația de la Kiev, reprezintă „o problemă complicată” și „nu ajută deloc” negocierile privind încheierea războiului cu Rusia. Totuși, liderul american afirmă că vede „o bună oportunitate” pentru un acord.

„Ucraina are câteva probleme serioase. Se confruntă cu o situație legată de corupție, care nu prea ajută. Dar există o oportunitate reală de a ajunge la un acord”, a spus Trump, comentând dezvăluirile din ultimele zile.

Președintele american a subliniat că nu a impus niciun termen limită nici pentru Kiev, nici pentru Moscova în ceea ce privește semnarea unui acord de pace.

Referindu-se la discuțiile diplomatice aflate în curs, Trump a menționat că al doilea ciclu de negocieri, care a avut loc duminică în Florida, a decurs „bine”, iar Washingtonul are ca obiectiv „oprirea pierderilor de vieți omenești”. El a afirmat că a vorbit atât cu secretarul de stat Marco Rubio, cât și cu emisarul special Steve Witkoff după întâlnirile acestora cu delegația ucraineană.

„Am vorbit cu ei și totul este în regulă. Ucraina are anumite probleme complicate, dar cred că Rusia ar vrea să pună capăt acestui conflict”, a spus președintele american în timp ce se îndrepta din Florida spre Washington.

„Cred că există șanse bune să reușim să încheiem un acord”, a adăugat el.

Potrivit presei ucrainene, delegația condusă de Rustem Umerov la Miami a respins două prevederi esențiale ale planului de pace propus de administrația Trump: retragerea forțelor ucrainene din regiunea Donețk și renunțarea la cursul de aderare la NATO, înscris în Constituția Ucrainei.

Ucraina a transmis că aceste condiții sunt imposibil de acceptat atât din motive constituționale, cât și din cauza riscurilor de securitate și a opoziției puternice din partea societății ucrainene.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...