
Președintele american, Donald Trump, a declarat că intenționează să se întâlnească cu președintele rus, Vladimir Putin, în Ungaria, într-o discuție care va fi probabil bilaterală, adică fără participarea directă a Ucrainei, relatează dpa, citat de Agerpres. În același timp ei doresc să rămână în contact cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat Trump în cadrul întâlnirii cu Volodimir Zelenski de la Casa Albă.
„Între cei doi președinți există multă ură, ură profundă. Și nu exagerez când spun că este o situație foarte, foarte complicată”, a declarat Trump.
El a spus că vor ca totul să fie confortabil pentru toată lumea și că, într-un fel sau altul, toate cele trei părți – adică Rusia, Ucraina și Statele Unite – vor participa, dar că acest lucru se poate face separat.
Cu o zi înainte de întâlnirea cu Zelenski, Trump a vorbit cu Putin la telefon și i-a propus posibilitatea unei întâlniri personale, spunând că dorește ca întâlnirea să aibă loc „probabil în următoarele două săptămâni” în capitala Ungariei, Budapesta.
La a treia sa întâlnire cu președintele ucrainean din acest an, liderul de la Casa Albă a subliniat că s-au înțeles foarte bine. Zelenski încearcă să obțină aprobarea pentru vânzarea de rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune, pentru a întări apărarea Kievului împotriva Rusiei.
Rachetele de croazieră ar mări raza de acțiune a Ucrainei și i-ar permite să adopte o atitudine mai ofensivă față de Rusia și chiar să lovească cu precizie ținte din Moscova. Încă nu este clar dacă Washingtonul va aproba vânzarea. Trump a declarat vineri că ar prefera să pună capăt conflictului dintre Rusia și Ucraina fără a furniza rachete Tomahawk.