
Kievul intenționează să demareze discuțiile privind detaliile unui regim de încetare a focului în Ucraina săptămâna viitoare, în perioada 17-23 martie, a declarat Andrei Ermak, șeful biroului președintelui ucrainean.
„Am convenit deja ca echipele să înceapă să discute toate detaliile la nivel tehnic și de experți”, a spus Ermak, citat de Ukrinform.
Anterior, acesta a precizat că Statele Unite trebuie să discute cu partea rusă propunerile elaborate în cadrul negocierilor americano-ucrainene din Arabia Saudită.
„După această întâlnire, cheia se află acum în mâinile Rusiei. Întreaga lume va vedea cine dorește pacea și cine doar vorbește despre asta”, a concluzionat Ermak.
Planul de încetare a focului pe 30 de zile, convenit între SUA și Ucraina, „nu este un conflict înghețat”, ci „începutul drumului către o pace justă”, a declarat la rândul său ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sibiga, membru al delegației ucrainene la discuțiile din Arabia Saudită.
În urma discuțiilor dintre Washington și Kiev din 11 martie, Ucraina a acceptat un armistițiu „imediat” de 30 de zile propus de SUA, cu condiția ca Rusia să facă același pas.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat că această măsură va viza „nu doar rachetele, dronele și bombele, nu doar [operațiunile] din Marea Neagră”, ci întreaga linie a frontului.
Șeful Departamentului de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că Washingtonul va transmite Moscovei propunerea de încetare temporară a focului și speră că Rusia o va accepta.
Președintele american Donald Trump a salutat disponibilitatea Ucrainei de a opri luptele și a anunțat că intenționează să discute personal cu președintele rus Vladimir Putin „în această săptămână” pe această temă. Potrivit lui Trump, acordul lui Putin de a suspenda faza activă a războiului ar însemna „75% din drumul” către încheierea conflictului din Ucraina.
Pe de altă parte, în Consiliul Federației al Rusiei s-a pledat pentru ca orice acord privind încheierea războiului să fie stabilit pe condițiile Rusiei, nu pe cele ale SUA.