Ucraina, pregătită să restabilească activitatea consulatului de la Tiraspol. Kievul cere asigurări de securitate din partea autorităților nerecunoscute din stânga Nistrului

Ucraina este pregătită să ia în considerare restabilirea serviciilor consulare din regiunea transnistreană. Declarațiile au fost făcute după întâlnirea de ieri a ambasadorului cu misiuni speciale Păun Rogovei, responsabil de dosarul transnistrean în cadrul MAE al Ucrainei, cu liderul separatist din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, la Tiraspol.

Potrivit Ministerului ucrainean de Externe, interlocutorii au discutat soluționarea unor probleme conomice, sociale și umanitare în relațiile dintre Chișinău și Tiraspol.

Partea ucraineană a subliniat că susține o soluționare exclusiv pașnică a „chestiunii transnistrene”, păstrând în același timp suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

De asemenea, Kievul va „reacționa decisiv” la orice provocări care vizează atât tragerea regiunii transnistrene în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și destabilizarea situației din Moldova în ansamblu. În plus, partea ucraineană și-a confirmat poziția cu privire la nefuncționalitatea formatului „5+2” din cauza prezenței unei țări agresoare în acesta.

Kievul a solicitat din nou retragerea imediată a trupelor ruse din regiunea transnistreană, eliminarea stocurilor de muniții din depozitele din satul Cobasna și transformarea misiunii de pe Nistru dintr-o misiune militară, în una civilă.

În paralel, Ucraina și-a manifestat deschiderea pentru a examina posibilitatea reinstaurării serviciilor consulare directe pentru cetățenii ucraineni în regiunea transnistreană, cu condiția ca două aspecte să fie asigurate: securitatea personalului consular ucrainean și libera circulație a diplomaților către și dinspre locul desfășurării operațiunilor consulare.

Totodată, reprezentantul Tiraspolului și-a confirmat disponibilitatea de a coopera cu Chișinăul pentru deschiderea de noi coridoare de transport pentru exporturile ucrainene.

Înainte de această întrunire, ambasadorul cu misiuni speciale Păun Rogovei, a avut o întrevedere, la Chișinău, cu vicepremierul Oleg Serebrian. Oficialul ucrainean va pleca astăzi spre Bruxelles, unde va avea o rundă de discuții cu mai mulți demnitari din cadrul instituțiilor europene, inclusiv cu Dorota Suliga, reprezentantul special al UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...